Cât costă, de fapt, să scoți aurul din pământ? Marile tragedii din minele de aur

La Zamboye, peste 100 de oameni au murit căutând aur

Accidentul s-a produs marți, 18 august 2026, în satul Zamboye, în vestul Republicii Centrafricane, aproape de granița cu Camerun.

Exploatarea era una artizanală, cu tehnologierudimentară. Reuters a relatat că o alunecare de teren produsă în zona minieră a ucis peste 100 de oameni. Associated Press a confirmat că bilanțul depășise 100 de victime și că existau în continuare persoane dispărute sau prinse sub pământ.

La locul accidentului lucrau mulți tineri. Pentru comunitățile din asemenea regiuni, mineritul artizanal reprezintă adesea una dintre puținele surse de venit.

În momentul redactării acestui articol, autoritățile investigau încă împrejurările exacte ale tragediei și responsabilitatea pentru exploatarea sitului. Tocmai de aceea, orice concluzie privind vinovații ar fi prematură.

Un lucru este însă limpede: asemenea accidente nu sunt o excepție izolată în zonele în care aurul este extras prin metode artizanale.

Aurul nu iese din pământ gata pregătit să devină lingou

Imaginea finală a aurului poate induce ușor în eroare. Metalul pe care îl vedem într-un lingou reprezintă ultima etapă a unui proces lung.

Totul începe cu explorarea geologică. Sunt căutate formațiuni care ar putea conține aur, se fac foraje, se prelevează probe și se estimează cantitatea și concentrația metalului.

World Gold Council arată că, de la descoperirea unui zăcământ până când o mină ajunge efectiv să producă aur pentru rafinare, pot trece în mod obișnuit între 10 și 20 de ani. Mai puțin de 0,1% dintre siturile prospectate ajung în cele din urmă mine productive.

Dacă zăcământul se află aproape de suprafață, poate fi exploatat într-o carieră deschisă. Acolo intră în joc excavatoare uriașe, camioane, foraje și uneori explozivi.

Când aurul se află la mare adâncime, trebuie construite puțuri și galerii. Minerii și utilajele coboară sub pământ, iar roca extrasă este transportată la suprafață.

Urmează zdrobirea și măcinarea minereului. Aurul trebuie separat de rocă prin diferite procedee tehnologice. Metalul rezultat ajunge într-un aliaj intermediar numit doré, care este apoi rafinat până la puritatea cerută pentru utilizarea sa finală.

Așadar, înaintea unui lingou de câteva grame există multă rocă mutată, multă energie consumată și foarte multă muncă.

În minele artizanale, oamenii sapă adesea cu mijloace pe care industria modernă le-a lăsat în urmă

La celălalt capăt al industriei se află mineritul artizanal și la scară mică.

Aici vorbim despre exploatări realizate de persoane, familii, grupuri sau mici cooperative. Mecanizarea poate fi redusă sau poate lipsi aproape complet.

Puțurile sunt uneori săpate cu lopeți și târnăcoape. Roca este scoasă în saci sau recipiente improvizate. Galeriile pot avea sisteme rudimentare de susținere, iar apa provenită din ploi poate destabiliza terenul într-un timp foarte scurt.

Fenomenul are o amploare mult mai mare decât pare.

Organizația Internațională a Muncii estimează că aproximativ 40 de milioane de oameni lucrează în mineritul artizanal și la scară mică, dacă luăm în calcul toate mineralele.

Acest sector furnizează aproximativ 20% din aurul produs la nivel mondial.

Pentru mulți dintre acești oameni, mina înseamnă venitul familiei.

Aici apare una dintre marile probleme. Când alegerea este între a intra într-un puț nesigur și a nu avea din ce trăi, riscul începe să fie privit altfel.

Marile tragedii arată câte lucruri pot merge prost într-o mină de aur

Nu există o evidență mondială completă a tuturor accidentelor produse vreodată în minele aurifere. În cazul exploatărilor informale din secolele trecute sau din regiuni izolate, multe accidente nici măcar nu au fost documentate riguros.

Există însă câteva tragedii pentru care există documentare.

La Kinross, 177 de oameni au murit într-un incendiu subteran

Pe 16 septembrie 1986, un incendiu a izbucnit în mina de aur Kinross din Africa de Sud.

Focul a aprins materiale plastice și spumă poliuretanică folosite în subteran. Prin ardere s-au degajat gaze toxice, iar fumul s-a răspândit prin galerii.

177 de mineri au murit, iar alți 235 au fost răniți. Datele sunt confirmate atât de Minerals Council South Africa, cât și de autoritatea minieră sud-africană.

Tragedia a avut consecințe asupra regulilor de securitate. După accident, o parte dintre materialele potențial toxice utilizate în subteran au fost retrase, iar minele de aur din Africa de Sud au fost dotate treptat cu echipamente individuale de salvare și sisteme mai bune de detectare și control al incendiilor.

La Vaal Reefs, 104 mineri au căzut peste doi kilometri într-un ascensor

Pe 10 mai 1995 s-a produs una dintre cele mai cumplite tragedii din mineritul sud-african.

O locomotivă subterană a trecut de bariera de siguranță și a căzut într-un puț. A lovit cabina în care se aflau 104 mineri.

Ascensorul s-a prăbușit până la baza puțului, la aproximativ 2.300 de metri adâncime. Niciunul dintre oamenii aflați în cabină nu a supraviețuit.

Ancheta a scos la iveală inclusiv lipsa unei bariere corespunzătoare care să împiedice locomotiva să ajungă în puț. Accidentul a devenit unul dintre evenimentele care au grăbit schimbarea legislației sud-africane privind sănătatea și securitatea în minerit.

În Mali, peste 70 de oameni au murit după prăbușirea unui puț

În ianuarie 2024, un puț dintr-o exploatare artizanală de aur din sud-vestul statului Mali s-a prăbușit.

Bilanțul a trecut de 70 de morți.

Câteva luni mai târziu, alți 22 de mineri au murit într-un accident asemănător, tot în Mali. Reuters descria mineritul artizanal din regiune ca pe o activitate în care metodele vechi, lipsa reglementării și condițiile de lucru periculoase duc frecvent la accidente mortale.

În Congo, ploaia a transformat un puț aurifer într-o capcană

În septembrie 2020, cel puțin 50 de oameni au fost considerați morți după prăbușirea unei mine artizanale de aur din apropierea orașului Kamituga, în estul Republicii Democrate Congo.

Ploile abundente au provocat surparea terenului. Minerii aflați în puț nu au mai putut ieși.

Imaginile de atunci arătau sute de oameni strânși în jurul intrării în mină, în timp ce localnicii încercau să îndepărteze pământul și rocile.

Este aceeași vulnerabilitate pe care o vedem acum la Zamboye: o activitate desfășurată la limita resurselor, într-un teren care poate deveni mortal după câteva ore de ploaie.

În Burkina Faso, o explozie a ucis 63 de oameni într-o zonă de minerit aurifer

În februarie 2022, o explozie produsă într-o zonă de minerit aurifer informal din provincia Poni, Burkina Faso, a ucis 63 de persoane și a rănit alte 40.

Explozia s-a produs într-o piață frecventată de minerii artizanali. Autoritățile au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor.

Riscul mineritului artizanal nu rămâne întotdeauna în subteran. Explozivii, combustibilii și substanțele folosite pentru prelucrarea minereului pot pune în pericol întreaga comunitate din jur.

România are propria istorie grea a aurului: Certej și Musariu

Pentru noi, toate aceste povești nu sunt atât de îndepărtate pe cât par.

România are o istorie minieră de sute de ani, iar Apusenii și Maramureșul au fost unele dintre cele mai importante regiuni de exploatare a minereurilor aurifere.

Avem și noi propriile tragedii.

Pe 30 octombrie 1971, iazul de decantare al exploatării miniere de la Certej, în județul Hunedoara, a cedat.

Un val uriaș de steril a coborât peste clădirile aflate în apropiere. Au murit 89 de oameni și cel puțin 76 au fost răniți.

Un studiu publicat de Institutul de Istorie Orală al Universității Babeș-Bolyai descrie Certejul drept cea mai cunoscută catastrofă legată de exploatarea aurului din România.

La numai doi ani după Certej, pe 3 ianuarie 1973, un incendiu a izbucnit în mina Musariu, în zona auriferă Brad.

Zece mineri au murit, iar alți 28 au suferit intoxicații grave cu monoxid de carbon.

Pentru generațiile care au trăit în Apuseni, Maramureș sau în alte bazine miniere ale României, mina nu a fost o imagine dintr-un documentar.

A fost locul de muncă al tatălui, bunicului, fratelui sau vecinului.

Când nu se produce o catastrofă, praful poate îmbolnăvi un miner în doar câtiva ani

Accidentele mari au o dată și un bilanț.

Bolile profesionale se instalează mult mai încet.

Forarea, spargerea, zdrobirea și transportarea rocii eliberează în aer particule foarte fine. Printre ele se poate afla silice cristalină respirabilă.

Particulele sunt atât de mici încât pătrund adânc în plămâni.

Expunerea repetată poate provoca silicoză, o boală pulmonară ireversibilă. Boala poate duce la dizabilitate și moarte prematură și  prevenirea expunerii la praf rămâne esențială, deoarece silicoza nu poate fi vindecată.

România are inclusiv cercetări realizate pe foști mineri.

Un studiu publicat în Romanian Journal of Internal Medicine a urmărit evoluția funcției pulmonare la mineri români expuși profesional la praf. Cercetătorii au analizat inclusiv mineri auriferi diagnosticați cu silicoză și legătura dintre deteriorarea pulmonară și expunerea cumulată la pulberi.

Aceeași istorie o întâlnim, cu particularități diferite, și în mineritul cărbunelui.

În Valea Jiului, generații de mineri au lucrat în subteran expuși la pulbere de cărbune și silice. Expunerea prelungită la praful de cărbune poate provoca pneumoconioza minerului, cunoscută și sub denumirea de „boala plămânului negru”.

Riscul nu dispare imediat odată cu ieșirea din mină. Bolile profesionale pot continua să evolueze după ani de expunere.

Într-o mină modernă, protecția începe cu felul în care este proiectată exploatarea

Ar fi greșit să privim toate minele de aur prin imaginea puțurilor improvizate din Africa.

Diferențele pot fi enorme.

În exploatările industriale moderne există studii geotehnice, sisteme de susținere a galeriilor, monitorizarea mișcărilor rocii, ventilație mecanică, controlul prafului, refugii subterane, căi de evacuare, detectarea incendiilor și sisteme de comunicații cu suprafața.

Ventilația are un rol esențial. Aerul trebuie adus permanent în zonele de lucru și trebuie evacuate praful, gazele provenite din utilaje și fumul produs în urma operațiunilor de forare sau detonare.

Praful poate fi redus prin umezirea materialului, sisteme de captare, cabine presurizate și filtrate pentru operatori și monitorizarea concentrațiilor din aer.

Echipamentul personal reprezintă ultima linie de protecție, nu întreaga soluție.

Datele din Africa de Sud arată cât de mult poate conta schimbarea regulilor. Autoritatea minieră sud-africană spune că siguranța s-a îmbunătățit considerabil în ultimele decenii, chiar dacă prăbușirile de rocă, transportul subteran și exploatarea la adâncimi foarte mari continuă să prezinte riscuri.

Mineritul poate deveni mult mai sigur prin tehnologie și reguli aplicate consecvent. Nu poate deveni complet lipsit de risc.

Uneori pericolul continuă și după ce minereul a fost scos la suprafață

O mare parte din riscurile asociate aurului apar după extracția propriu-zisă.

Roca trebuie procesată, iar deșeurile rămase trebuie depozitate.

România a trăit unul dintre cele mai cunoscute accidente miniere europene de acest tip.

La 30 ianuarie 2000, un baraj al iazului de decantare de la Baia Mare a cedat. Peste 100.000 de metri cubi de apă contaminată cu cianuri și metale grele au ajuns în Săsar, Lăpuș, Someș și Tisa, apoi în Dunăre și, în cele din urmă, în Marea Neagră.

Instalația era legată de recuperarea aurului și argintului din deșeuri miniere.

Nu au fost raportate victime umane directe în urma accidentului, însă poluarea a provocat distrugeri serioase ale vieții acvatice și perturbări ale alimentării cu apă.

Cazul Baia Mare arată că problema siguranței nu se termină în momentul în care minereul ajunge la suprafață. Iazurile de decantare, substanțele utilizate la procesare și modul în care sunt gestionate deșeurile fac parte din același lanț.

În unele mine artizanale, aurul este separat încă folosind mercur

Aurul trebuie desprins de rocă, iar tehnologia folosită pentru acest lucru diferă enorm.

În multe exploatări artizanale se folosește încă mercur.

Metoda este simplă. Mercurul se combină cu aurul și formează un amalgam. Amestecul este apoi încălzit, mercurul se evaporă, iar aurul rămâne.

Pentru un miner fără acces la tehnologie industrială, procedeul este ieftin și ușor de folosit.

Pentru organismul uman, consecințele pot fi  extrem de grave.

Organizația Mondială a Sănătății arată că vaporii de mercur eliberați prin încălzirea amalgamului pot ajunge la concentrații foarte mari. Expunerea afectează minerii, dar și familiile și comunitățile aflate în apropierea zonelor de procesare. Mercurul ajunge apoi în sol și apă și poate intra în lanțul alimentar.

Mineritul aurifer artizanal reprezintă una dintre cele mai importante surse de poluare cu mercur la nivel mondial.

Copiii care muncesc în mine

Există un cost și mai greu de pus în cifre.

Organizația Internațională a Muncii estimează că peste un milion de copii sunt implicați în muncă în mine și cariere la nivel mondial, fenomen întâlnit în special în mineritul artizanal și la scară mică.

În exploatările aurifere, copiii pot transporta roca, o pot zdrobi sau spăla și pot intra în galerii improvizate. În unele zone sunt expuși inclusiv la mercur.

Fenomenul nu poate fi separat de sărăcie.

O familie care trăiește din ceea ce reușește să scoată zilnic din pământ privește munca la mină cu alți ochi decât un cumpărător care vede produsul final într-un magazin.

Aceste două lumi ajung totuși să facă parte din același lanț internațional al aurului.

În zonele de conflict, întrebarea „de unde vine aurul?” devine și mai importantă

Aurul este ușor de transportat, poate concentra o valoare mare într-un volum mic și se tranzacționează la nivel internațional.

Tocmai aceste calități îl pot transforma într-o sursă de finanțare pentru grupări armate sau rețele criminale în anumite regiuni instabile.

OECD a elaborat un ghid special pentru companiile care cumpără minerale, inclusiv aur, din zone afectate de conflict sau cu risc ridicat. Companiile sunt îndemnate să identifice proveniența metalului, riscurile din lanțul de aprovizionare și posibilele legături cu încălcări ale drepturilor omului, finanțarea conflictelor sau criminalitatea organizată.

Aici începe să conteze trasabilitatea aurului.

Metalul poate arăta exact la fel indiferent de locul de unde provine. Povestea din spatele lui poate fi complet diferită.

Când cumperi aur, merită să te uiți și la cine a produs lingoul

Un cumpărător individual nu poate urmări singur drumul fiecărui gram de aur până la mina din care provine.

Poate însă verifica rafinăria și standardele pe care aceasta le respectă.

LBMA, London Bullion Market Association, administrează Good Delivery List, unul dintre standardele de referință ale pieței internaționale a aurului.

Rafinăriile aflate pe această listă trebuie să respecte inclusiv programul LBMA de aprovizionare responsabilă, cu audit independent și raportare periodică.

Acreditarea nu poate transforma un lanț global extrem de complicat într-unul perfect.

Oferă însă criterii și mecanisme prin care proveniența metalului și riscurile asociate pot fi verificate mai bine.

Când compari lingouri de aur sau monede de aur, te uiți firesc la gramaj, puritate, producător, preț și lichiditate.

Producătorul spune însă ceva și despre traseul metalului până la produsul pe care îl ții în mână.

Un lingou de câteva grame poate avea în spate ani de muncă și tone de rocă

Pe grafic, aurul este o linie care urcă sau coboară.

În magazin, este un obiect mic, greu pentru dimensiunea lui, cu gramaj și puritate precise.

La începutul drumului lui există însă pământ, rocă și oameni.

Există mine moderne în care tehnologia și regulile de siguranță au schimbat radical felul în care se lucrează. Dar există și astăzi exploatări în care oamenii intră în galerii improvizate pentru câțiva grame de metal care le pot asigura venitul familiei.

Între cele două extreme se află o industrie globală uriașă.

Tragedia de la Zamboye din august 2026 readuce în atenție o parte a aurului pe care cumpărătorul o vede rar. Peste 100 de oameni au murit într-un loc în care metalul era scos din pământ prin metode rudimentare.

Când cumperi aur de investiții, prețul pe gram contează. Puritatea contează. Spread-ul, lichiditatea și reputația producătorului contează.

Proveniența merită și ea un loc pe această listă.

Pentru că înainte ca aurul să capete un preț pe piață, cineva trebuie să-l scoată din pământ. Cu ce preț, însă?

Întrebări frecvente:

De ce sunt atât de periculoase minele de aur?

Riscurile diferă mult de la o exploatare la alta. În minele subterane pot apărea prăbușiri de galerii, căderi de rocă, incendii, explozii, acumulări de gaze, probleme de ventilație sau accidente de transport. În exploatările artizanale, pericolul este mai mare atunci când lipsesc studiile geotehnice, sistemele solide de susținere, echipamentele de protecție și procedurile de intervenție.

Care este diferența dintre mineritul artizanal și mineritul industrial?

Mineritul industrial folosește utilaje, proiectare geotehnică, ventilație, monitorizare și sisteme de siguranță. Mineritul artizanal este realizat la scară mică, adesea cu mijloace simple și cu un grad redus de mecanizare. În multe regiuni sărace, oamenii sapă puțuri și galerii improvizate pentru a obține cantități mici de aur.

Cum se extrage aurul din pământ?

Aurul poate fi extras din cariere deschise sau din mine subterane, în funcție de adâncimea zăcământului. Roca este forată, spartă, transportată și măcinată, apoi aurul este separat prin diferite procedee tehnologice. Metalul rezultat este ulterior rafinat până la puritatea necesară pentru lingouri, monede sau alte utilizări.

De ce se surpă galeriile miniere?

O galerie poate deveni instabilă din cauza presiunii exercitate de rocă, a fisurilor naturale, apei, lucrărilor anterioare sau a unei susțineri insuficiente. Ploile puternice pot crește riscul în exploatările artizanale. În minele moderne, stabilitatea este urmărită prin măsurători geotehnice și sisteme de susținere proiectate special.

Minerii din minele moderne mai pot face silicoză?

Da. Riscul este mult mai bine controlat decât în trecut, dar nu a dispărut. Silicoza apare în urma inhalării repetate a particulelor foarte fine de silice. Ventilația, umezirea rocii, sistemele de captare a prafului, cabinele filtrate și echipamentul de protecție reduc expunerea.

Ce rol are mercurul în extragerea aurului?

În unele exploatări artizanale, mercurul este folosit pentru a forma un amalgam cu aurul. Amestecul este apoi încălzit, iar mercurul se evaporă. Metoda este ieftină și simplă, dar vaporii de mercur sunt toxici și pot afecta minerii, familiile lor și mediul din jur.

Au existat tragedii importante în minele de aur din România?

Da. Unul dintre cele mai grave accidente a avut loc la Certej, în 1971, când ruperea iazului de decantare a provocat moartea a 89 de oameni. România are o lungă istorie a mineritului aurifer în Apuseni și Maramureș, iar generații întregi au lucrat în subteran în condiții dificile.

Ce legătură are accidentul de la Baia Mare cu aurul?

Accidentul din 2000 a fost legat de procesarea deșeurilor miniere pentru recuperarea aurului și argintului. Ruperea unui baraj al iazului de decantare a eliberat apă contaminată cu cianuri și metale grele în mai multe râuri, producând un impact ecologic major.

Poate un cumpărător să afle de unde provine aurul unui lingou?

Nu întotdeauna până la mina exactă, însă poate verifica producătorul și rafinăria. Rafinăriile recunoscute internațional, inclusiv cele incluse pe LBMA Good Delivery List, trebuie să respecte proceduri de aprovizionare responsabilă și de verificare a lanțului de proveniență.

De ce contează proveniența aurului de investiții?

Pentru că aurul poate proveni din exploatări foarte diferite. Unele respectă standarde stricte de securitate și trasabilitate, în timp ce în anumite regiuni mineritul este asociat cu muncă periculoasă, exploatarea copiilor, utilizarea mercurului sau finanțarea conflictelor. Proveniența oferă cumpărătorului încă un criteriu de evaluare, pe lângă gramaj, puritate, preț și producător.