Ce cantități se strâng și cum este recuperat aurul din ”praful” din marile rafinării

Cum ajunge aurul să se transforme în praf sau reziduuri?

Până să capete forma perfectă a unui lingou, aurul trece prin multe etape. În funcție de materialul primit și de procesul folosit, este topit, eșantionat, rafinat, turnat, laminat, tăiat, șlefuit sau lustruit. Uneori trece și prin procese chimice în care metalul ajunge temporar în soluție. Fiecare dintre aceste operațiuni poate lăsa în urmă cantități foarte mici de metal.

La șlefuire și finisare apar particule fine. La topire, cantități mici de aur pot rămâne în zgură sau pot adera la materialul din care este făcut creuzetul. Sistemele de ventilație captează particulele aflate în aer, iar procesele chimice pot genera nămoluri, turte de filtrare (adică reziduurile solide compacte care rămân după filtrarea soluțiilor și nămolurilor) sau soluții care mai conțin metale prețioase.

LBMA arată că rafinăriile generează în mod obișnuit astfel de produse secundare și enumeră printre ele săruri, nămoluri, turte de filtrare, zguri, pulberi și soluții. Concentrația de aur diferă de la un material la altul, dar metalul rămas în aceste fluxuri este urmărit și, atunci când poate fi recuperat, este reprocesat.

Prin urmare, când vorbim despre „praful de aur” dintr-o rafinărie, nu vorbim doar despre praful propriu-zis. Este o denumire foarte simplă pentru o întreagă categorie de materiale în care pot rămâne particule sau urme de metale prețioase.

Unde se poate ascunde aurul într-o rafinărie?

În mai multe locuri decât ne-am aștepta.

Îl putem găsi în filtrele instalațiilor de aspirație, în praful rezultat la finisare, în reziduurile strânse de pe suprafețele de lucru, în sacii aspiratoarelor industriale, în lavete, în creuzete uzate, în zgură, în nămoluri sau în anumite soluții.

Umicore, companie specializată inclusiv în recuperarea metalelor prețioase, procesează materiale precum praf de pe podele și bancuri de lucru, praf de lustruire, filtre, lavete, covoare industriale, saci de aspirator, nămoluri uscate, creuzete și zgură. În funcție de material, acestea pot fi arse, măcinate și cernute înainte de eșantionare și analiză.

Cât aur se poate găsi, de fapt, în astfel de reziduuri?

Depinde enorm de unde provine materialul. O pilitură rezultată direct din prelucrarea aurului este cu totul altceva decât praful colectat de pe podea după ce s-a amestecat cu zeci de alte materiale.

Datele publicate de Stuller pentru operațiunile din industria bijuteriei și prelucrării metalelor prețioase oferă câteva repere interesante. Pilitura curată poate conține aproximativ 40% aur fin din greutate.

Reziduurile murdare de pe bancul de lucru pot ajunge la circa 5-20%, praful de lustruire la aproximativ 2%, iar praful măturat sau aspirat de pe podea, inclusiv conținutul sacilor de aspirator, la aproximativ 1%.

Rafinaria Argor-Heraeus, de exemplu declară pentru instalațiile sale o capacitate potențială de rafinare a aurului de aproximativ 1.380 de tone pe an.

Dacă numai 0,001% din această cantitate s-ar afla temporar dispersată în diferite fluxuri de reziduuri, vorbim despre aproximativ 13,8 kilograme de aur.

La numai 0,0001%, cantitatea ar fi tot de 1,38 kilograme.

Iar o diferență de 0,01%, valoarea folosită de LBMA în exemplul său privind o responsabilizare de 99,99%, ar echivala matematic cu aproximativ 138 de kilograme raportat la 1.380 de tone.

Asta nu înseamnă că Argor-Heraeus pierde sau recuperează 138 de kilograme de aur pe an.  Calculul arată pur și simplu ce poate însemna, la scară industrială, un procent care pe hârtie pare infim.

Și exact aici se vede de ce marile rafinării investesc atât de mult în filtrare, eșantionare, măsurare și recuperare. Când printr-o instalație pot trece sute de tone de aur, zecimalele nu mai sunt detalii.

La asemenea valori, praful nu mai poate fi tratat ca un deșeu oarecare.

Cum colectează o rafinărie aceste resturi?

Recuperarea începe chiar în locul în care reziduurile apar. Sistemele de aspirație și filtrare captează particulele foarte fine, suprafețele de lucru sunt curățate controlat, iar anumite materiale sunt păstrate separat pentru a putea fi procesate ulterior.

Stuller(companie americană foarte mare din industria bijuteriilor) recomandă, de exemplu, păstrarea filtrelor sistemelor de aer și a colectoarelor de praf, a sacilor de aspirator, a soluțiilor uzate în care s-au depus particule și chiar a creuzetelor vechi, tocmai pentru că toate acestea pot conține aur fin.

Într-o rafinărie, această logică este aplicată la scară industrială. Separarea corectă a fluxurilor contează enorm. Dacă amesteci un material cu concentrație relativ mare de aur cu tone de material fără valoare, tocmai ai făcut recuperarea mai dificilă și mai costisitoare.

Din acest motiv, curățenia, colectarea și clasificarea reziduurilor fac parte din controlul metalului, nu sunt doar chestiuni de întreținere a fabricii.

Ce se întâmplă cu filtrele, lavetele, creuzetele și zgura după ce sunt colectate?

Materialele care conțin componente organice pot fi incinerate, astfel încât să rămână o cenușă mult mai concentrată în particule minerale și metalice. Creuzetele și alte materiale dure pot fi zdrobite și măcinate. Praful este cernut și omogenizat, iar zgurile și nămolurile sunt pregătite pentru analiză în funcție de compoziția lor.

Umicore explică faptul că „sweeps”, nămolurile și reziduurile trec prin tehnici de eșantionare și analiză adaptate fiecărui flux înainte ca metalul să fie recuperat.

Se pierde efectiv aur în timpul rafinării?

Da, dar trebuie să facem diferența între metalul care pare pierdut și metalul pierdut efectiv.

O parte din aur nu se află temporar în produsul finit pentru că a ajuns în zgură, filtre, nămoluri, soluții sau alte materiale secundare. Acesta poate reintra ulterior în proces. Există însă și pierderi tehnice reale, iar eliminarea lor completă este foarte dificilă într-o operațiune industrială.

LBMA face chiar diferența între pierderile cunoscute și cele necunoscute. Aurul poate rămâne, de exemplu, în alte produse rezultate din rafinare, în ape reziduale sau în emisii la niveluri foarte mici. Pot exista, de asemenea, erori de cântărire, eșantionare sau analiză.

Ca reper tehnic, materialul LBMA arată că într-o situație idealizată o responsabilizare a aurului de 99,99% ar însemna o pierdere de 0,01% din metalul primit. În practică însă, rezultatele inventarelor includ și variații inerente ale măsurătorilor, astfel încât cifrele trebuie interpretate în context.

Aurul are propria lui contabilitate

Într-o rafinărie, aurul nu este urmărit doar în lingourile care ies din producție. Este urmărit pe tot parcursul procesului, într-un sistem de evidență a metalului cunoscut în industrie drept „metal accounting” sau „metal accountability”.

Rafinăria trebuie să știe cât aur a intrat, în ce formă și cu ce puritate, cât se află încă în lucru, cât a devenit produs finit și cât se găsește temporar în zgură, filtre, nămoluri, soluții sau alte materiale secundare.

LBMA explică faptul că unul dintre cele mai importante roluri într-o operațiune cu metale prețioase este tocmai controlul inventarului.

Într-o rafinărie sarcina este mai complicată decât într-o fabrică obișnuită, deoarece materialul își schimbă permanent forma și compoziția: este primit, topit, cântărit, eșantionat, amestecat cu alte loturi și trecut prin diferite procese până când rezultă metalul rafinat și produsele secundare.

Periodic, inventarul fizic este comparat cu ceea ce ar trebui să existe potrivit evidențelor. Dacă apare o diferență, aceasta trebuie investigată. Poate fi metal rămas într-un echipament, un lot de reziduuri evaluat incorect, o problemă de eșantionare, o eroare de cântărire sau, în situații mai grave, o pierdere reală....prin furt.

Din acest motiv, recuperarea aurului din filtre sau zgură nu este o operațiune secundară făcută doar pentru a salva câteva grame. Face parte din controlul economic al întregii rafinării. Metalul aflat în proces este, până la urmă, tot inventar.

De ce merită recuperat aurul chiar și atunci când concentrația este foarte mică?

Răspunsul ține în primul rând de volum și valoare. Un filtru care conține câteva particule de aur nu pare impresionant.

Dar o rafinărie nu folosește un singur filtru și nu funcționează o singură zi. Reziduurile se acumulează continuu, iar diferențele mici devin relevante atunci când sunt multiplicate cu volume industriale.

Mai este și un alt aspect. În aceleași materiale pot exista argint, platină, paladiu sau alte metale cu valoare economică. Recuperarea se face adesea pentru întregul amestec de metale prețioase, nu doar pentru aur.

Iar metalul recuperat poate reveni în circuit. Umicore subliniază că metalele prețioase sunt reciclabile în mod repetat și procesează tocmai astfel de fluxuri complexe pentru a recupera aur, argint și metale din grupa platinei.

Pentru aur există și un avantaj foarte simplu: după ce este rafinat din nou la puritatea necesară, originea sa dintr-un filtru, o bijuterie veche sau un reziduu industrial nu îi schimbă proprietățile fizice.

Există povești reale despre aur recuperat din locuri ”neașteptate”?

Există chiar și situații în care problema nu mai ține de recuperare, ci de securitate. LBMA arată că furtul intern este una dintre posibilele cauze ale pierderilor necunoscute de metal și explică de ce sistemele de securitate ale rafinăriilor sunt concepute nu doar pentru a împiedica accesul din exterior, ci și pentru a controla modul în care metalul poate părăsi unitatea.

Așadar, unde ajunge până la urmă „praful de aur”?

În mare parte, răspunsul este foarte practic: se întoarce în circuit.

Materialele sunt colectate, separate, pregătite, eșantionate și analizate. Dacă au un conținut recuperabil de metal, sunt procesate din nou prin metode potrivite compoziției lor. Aurul recuperat poate reveni apoi în fluxul de rafinare și, după atingerea purității cerute, poate deveni din nou materie primă pentru un lingou, o monedă, o bijuterie sau un produs industrial.

O parte foarte mică poate reprezenta pierdere tehnică reală, iar tocmai aceasta este diferența pe care rafinăria încearcă permanent să o măsoare și să o reducă.

Privit din afară, produsul unei rafinării este lingoul impecabil, cântărit și ștanțat. În spatele lui există însă un proces în care sunt urmărite și cantitățile mult mai puțin spectaculoase: aurul dintr-un filtru, dintr-un strat de zgură, dintr-un nămol sau din praful colectat de pe podea. Pentru că, atunci când lucrezi cu metale prețioase la scară industrială, și fracțiunile foarte mici contează.