Roșia Montană – ”orașul labirint” din adâncuri

Puține locuri din lume se pot lăuda cu o continuitate minieră de peste 2000 de ani. Roșia Montană, cunoscută de romani drept Alburnus Maior, este unul dintre ele.

Romanii au fondat așezarea în anul 131 d.Hr. ca oraș minier prosper, aducând coloniști specializați din Dalmația și Iliria să extragă bogățiile subsolului.

Iliria era o regiune antică ce acoperea vestul Balcanilor: actuala Albanie, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina, Croația, Serbia și Slovenia.

Dalmația era partea de coastă a Iliriei, corespunzând azi în principal litoralului Croației (zona Split–Dubrovnik).

Și ce bogății! Munții gemeau de aur. Zeci de kilometri de galerii au fost săpate cu dalta și ciocanul, creând un adevărat labirint subteran. În prezent, s-au cartografiat peste 100 km de galerii antice și medievale, un patrimoniu unic în lume.

Multe dintre aceste tuneluri au stat sigilate de-a lungul secolelor – intrări blocate, căi uitate, ferite de priviri de stratul de pământ și vegetație. Practic, romanii au construit un oraș subteran al aurului, pe care natura și timpul l-au ascuns de ochii omului până recent.

În acest oraș subteran zac și cele mai mari secrete. Nu pepitele de aur – pe acelea legiunile romane le-au cules demult – ci informația și istoria pe care au lăsat-o în urmă.

Cel mai grăitor exemplu: între 1786 și 1855, exploratorii au găsit în galeriile romane 25 de tăblițe cerate de lemn, perfect conservate. Aceste tăblițe, scrise cu ștecherul în ceară, conțineau contracte, chitanțe și acte juridice ale minerilor de acum 1800 de ani.

În context istoric, „ștecher” sau „stilus” era un bețișor ascuțit din metal, os sau lemn folosit în Antichitate și Evul Mediu pentru a scrie pe tăblițe cerate.

Cu alte cuvinte, romanii ne-au lăsat „ascunsă” în munte prima bancă și primele documente comerciale din această parte a Europei. Pe unele tăblițe, odată descifrate de savanți, s-au găsit dovezi că la Roșia Montană (Alburnus Maior) funcționa un fel de casă de împrumut (un proto-bancă) încă din anul 136 d.Hr.

Imaginați-vă stupefacția istoricilor: sub un munte din Apuseni, într-o mină părăsită, s-au găsit contracte de împrumut și vânzare-cumpărare din epoca romană. Era ca și cum romanii ne-ar fi lăsat un seif plin, nu cu aur fizic, ci cu aur de cunoaștere.

Cum au supraviețuit aceste tăblițe?

Aici e partea de „secret ascuns”. Se pare că în jurul anului 167 d.Hr., un val de invazii (probabil năvălirile marcomanilor) a amenințat zona minieră. Localnicii romani și daco-romani ar fi ascuns în grabă documentele importante în adâncul minelor, ferindu-le de distrugere.

După care a urmat uitarea. Minele s-au închis, imperiul s-a retras din Dacia, iar tăblițele au rămas zăvorâte în întuneric. Au stat acolo peste 1600 de ani, ca într-o capsulă a timpului, până când galeriile au fost redeschise în secolele XVIII-XIX și au ieșit la lumină.

Practic, romanii ne-au „ascuns” aceste informații fără să vrea, și noi le-am redescoperit abia în epoca modernă. Este unul dintre cele mai spectaculoase cazuri de documente antice recuperate intacte.

Gândiți-vă: ceara și lemnul acela au traversat mileniile într-o mină rece și umedă, păstrând pentru noi un crâmpei din viața economică a secolului II.

Dincolo de valoarea istorică inestimabilă, descoperirea ne dă și un sentiment profund de conexiune cu strămoșii. Afli, negru pe alb (sau mai bine zis, alb pe negru de funingine), cât costa o unealtă, ce salariu lua un miner roman, ce împrumuturi făceau – detalii de zi cu zi care ne fac să realizăm că, în fond, oamenii de acum 2000 de ani nu erau chiar atât de diferiți de investitorul de azi...

Bogăția ascunsă și blestemul aurului

Roșia Montană nu a fost doar despre romani.

Deși imperiul a luat cea mai mare parte a aurului, locul a continuat să fie exploatat de localnici, de coloniști maghiari, de austrieci, și tot așa, până în epoca modernă.

Galeriile romane erau atât de bine construite încât multe au fost reutilizate sau redescoperite ulterior. Ceea ce au ascuns romanii – rețeaua lor incredibilă de mine – a devenit fundația pe care generații de mineri au săpat mai departe.

În secolul al XIX-lea, Roșia Montană cunoștea o nouă febră a aurului. Bogăția zonei devenise legendară: se spunea că pe aici “se găsea aur și în noroiul drumurilor”.

Ziarele vremii relatau despre băieșii (minerii) care rivalizau între ei la cantitatea de aur livrată la topitoriile din Zlatna.

Un reportaj pitoresc din 1857 descrie cum minerii purtau cizme cu pinteni de aur, iar nevestele lor se îmbrăcau în rochii cusute cu flori de aur și argint. Închipuie-ți scena: pe ulițele Roșiei Montane trecea un miner cu cizme scârțâind, cu pinteni auriți, în timp ce soția lui strălucea literalmente în straie brodate cu fir de aur.

Părea un tărâm de basm, unde aurul nu era doar monedă de schimb, ci și podoabă zilnică. Așa de darnică a fost natura cu oamenii de aici.

Dar, ca în orice poveste cu comori, există și un blestem al aurului. Norocul nu ține la nesfârșit, iar Roșia Montană a cunoscut și declinul.

Rezervele ușor accesibile s-au epuizat, prețul aurului a fluctuat, imperiile au venit și au plecat.

În perioada comunistă, minele au fost naționalizate și exploatate intensiv, cu tehnici industriale care însă au lăsat în urmă poluare și distrugeri. Apoi, la începutul anilor 2000, o companie străină a vrut să reia exploatarea la scară largă, ceea ce a stârnit cel mai mare scandal ecologic și civic din România postdecembristă. Oamenii s-au împărțit între cei ce doreau locuri de muncă și exploatarea aurului (erau estimate încă vreo 245 de tone de aur exploatabil în zăcământ!) și cei ce voiau protejarea patrimoniului și a naturii.

Până la urmă, proiectul minier a fost oprit, iar în 2021 Roșia Montană a intrat în UNESCO ca sit de patrimoniu mondial – recunoașterea valorii ei culturale și naturale.

Cu alte cuvinte, lumea a realizat că secretele romane ascunse acolo sunt mai valoroase decât aurul însuși. Ironia sorții: după 2000 de ani în care toți au vrut aurul Apusenilor, acum aurul e lăsat în pământ, iar atenția se concentrează pe protejarea galeriilor, a tăblițelor cerate, a vestigiilor pe care romanii și urmașii lor ni le-au transmis.

Astăzi, vizitatorii pot coborî în câteva dintre galeriile romane deschise publicului, echipați cu cască și frontală, ca niște veritabili exploratori ai timpului. Experiența este magică: pereții tunelurilor poartă încă urmele daltei romane, mici nișe unde erau așezate opaițe pentru lumină punctează drumul, iar aerul rece poartă cu el misterul veacurilor.

Simți parcă prezența acelor mineri cu scoabe și târnăcop, auzi ecoul istoriei. Faptul că poți atinge locul unde s-au găsit tăblițele cerate – practic niște “documente bancare” ale anului 150 d.Hr. – îți dă fiori. Înțelegi că pe lângă aurul galben pe care îl căutau cu atâta ardoare, romanii ne-au lăsat și un aur imaterial: invenții inginerești (galerii ramificate, metode de drenaj), cuvinte (termeni minerești latinești folosiți și azi în zonele moților) și lecții de viață.

Lecția Roșiei Montane: aurul trece, cunoașterea rămâne

Care este, până la urmă, secretul pe care ni l-au ascuns romanii la Roșia Montană?

Poate că nu e un cufăr plin cu galbeni, cum ar spera unii, ci altceva mult mai prețios: cunoaștere și înțelegere. Timp de două milenii, tunelurile de sub Roșia Montană au păstrat tăcute povestea unei comunități multiculturale (daci, romani, greci, iliri) care trăiau din aur.

Abia acum înțelegem cât de avansați erau: aveau un sistem financiar rudimentar, legi, contracte, o viață socială activă într-un oraș al minerilor. Romanii ne-au ascuns aceste detalii, fără intenție – doar prin trecerea timpului – iar noi, descoperindu-le, ne cunoaștem mai bine originile.

Aurul extras de romani s-a dus demult, risipit prin monede și bijuterii prin toată Europa. Dar aurul cunoașterii pe care ni l-au lăsat a rămas aici. E ca diferența dintre a scoate tot peștele dintr-un lac (pentru profit rapid) și a lăsa lacul să ne învețe despre ecosistem. Romanii au secat o bună parte din comoara Roșiei, însă au lăsat intact contextul – minele, inscripțiile, uneltele. Iar în acel context stau secretele adevărate.

Pentru noi, generațiile de azi, Secretele Roșiei Montane sunt o comoară identitară. Ne arată că avem rădăcini adânci în civilizație, că strămoșii noștri știau ce e acela un contract sau un credit cu dobândă acum 2000 de ani.

Ne arată și cum bogăția poate fi efemeră: munții auriferi care au făcut cândva miliardari în sesterți astăzi zac liniștiți, vizitați de turiști și istorici, nu de căutători de aur.

Prețul aurului pe un gram contează mai puțin aici; chiar dacă 1 gram de aur poate costa sute de lei, valoarea patrimoniului depășește cu mult valoarea metalului. Paradoxal, Roșia Montană ne învață că nu tot ce strălucește trebuie exploatat orbește. Uneori, e mai înțelept să conservi decât să consumi.

În loc de epilog: dacă romanii au fost în stare să ascundă sub munte niște bucăți de lemn cu ceară și acestea să supraviețuiască imperiilor, războaielor și progresului tehnologic, ce alte secrete or mai sta ascunse prin galeriile neumblate? Poate nu vom ști niciodată tot. Dar ceea ce am aflat deja transformă Roșia Montană dintr-o simplă mină de aur într-un tezaur de cunoaștere. Iar asta, pentru un popor care se mândrește că are „aur în vene” de la daci, e o moștenire cu mult mai strălucitoare și durabilă decât lingourile perfecte de la Monetărie.

Întrebări frecvente

Ce au ascuns romanii în galeriile de la Roșia Montană?

În primul rând, au rămas ascunse tăblițele cerate – documente din lemn acoperit cu ceară, pe care romanii și localnicii își scriau contractele și actele. Acestea au fost ascunse în mine, probabil în timpul unor invazii, și au fost redescoperite abia la 1786–1855.

Cât aur s-a extras din Roșia Montană?

Nu există un bilanț exact, dar se știe că Dacia (inclusiv Roșia Montană) a fost sursa a 165 de tone de aur duse la Roma după cucerire. Roșia Montană era una dintre principalele exploatări. Se estimează că, în total, zăcămintele din zona Roșiei Montane conțineau inițial câteva sute de tone de aur. Multe au fost scoase în epoca romană, iar exploatările au continuat și în evul mediu și epoca modernă.

Ce reprezintă tăblițele cerate descoperite acolo?

Aceste tăblițe sunt niște documente juridice romane, unice în lume ca importanță. Conțin contracte de vânzare-cumpărare, împrumuturi cu dobândă, parteneriate între mineri etc. Ele atestă existența unui fel de bancă sau case de ajutor reciproc la Roșia Montană în secolul II. Reprezintă totodată una dintre primele dovezi ale folosirii limbii latine vulgare pe teritoriul României. Descoperirea lor a dus la concluzii istorice importante despre viața economică și socială din Dacia romană.

Mai există aur la Roșia Montană și astăzi?

Da, conform prospecțiunilor geologice recente, ar mai exista în jur de 245 de tone de aur exploatabil în zăcământul Roșia Montană. Însă exploatarea lui este un subiect controversat. Un proiect minier modern a fost oprit din motive de protecție a mediului și a patrimoniului. Astăzi, Roșia Montană e sit UNESCO, ceea ce face improbabilă deschiderea unor mine pe scară largă în viitorul apropiat. Aurul rămas va mai sta ascuns sub munți, cel puțin pentru generația noastră.

Ce lecție ne oferă „secretele” Roșiei Montane?

Ne învață că patrimoniul cultural poate fi mai valoros decât resursele naturale brute. Roșia Montană ne arată gloria și declinul unei comunități construite pe aur – și faptul că, după ce aurul dispare, rămâne istoria și identitatea locului. În termeni financiari, aurul este important (mulți localnici au trăit din minerit, iar investitorii încă urmăresc prețul aurului pe piețe), dar în termeni de durabilitate, cunoașterea și moștenirea culturală dăinuie mai mult. A conserva galeriile romane și satul istoric poate aduce beneficii (prin turism, de exemplu) mult timp după ce ultimul gram de aur ar fi fost extras și vândut.

Sursă

• Adevărul – Galeriile romane și tăblițele cerate de la Roșia Montană adevarul.ro