Ce sunt pământurile rare..care  nu sunt chiar rare...

„Pământuri rare” este denumirea folosită pentru un grup de 17 elemente chimice (lantanidele + scandiu și ytriu) indispensabile tehnologiei moderne.

Ironia face că nu sunt neapărat rare ca abundență în scoarța Pământului, însă zăcămintele bogate în aceste elemente sunt grupate doar în anumite regiuni și greu de exploatat economic. În plus, ele sunt ingredientul special pentru multe utilizări.

Cu alte cuvinte, pământurile rare sunt cam ca sarea-n bucate: nu se vede în produsul final, dar fără ele multe industrii “nu au gust”.

Aceste elemente au proprietăți unice magnetice, luminescente și electrochimice.

Gândiți-vă la magneții puternici din motorul unei mașini electrice sau la ecranul smartphone-ului – fără neodim, europiu sau terbiu (pământuri rare), astfel de tehnologii nu ar funcționa.

Pământurile rare se regăsesc în turbine eoliene, vehicule electrice, microcipuri, fibre optice, echipamente medicale de imagistică, laser și chiar sisteme de apărare militare.

Sunt, în esență, „vitaminele” lumii tehnologiei: folosite în cantități mici, dar absolut vitale.

Numele de „rare” provine din istorie – când au fost descoperite în secolul XIX, păreau foarte neobișnuite. Astăzi știm că există peste tot în scoarță, însă de obicei în concentrații foarte mici, amestecate cu alte minerale. Extracția lor este dificilă, costisitoare și adesea poluantă, motiv pentru care oferta globală poate ține cu greu pasul cu cererea.

De ce se vorbește tot mai mult despre pământuri rare în 2025?

În 2025 îndeosebi, pământurile rare au devenit subiect fierbinte în geopolitică și afaceri.

De ce acum?

Cererea globală explodează, iar lanțurile de aprovizionare sunt vulnerabile. Uniunea Europeană estimează că cererea de pământuri rare va crește de șapte ori până în 2050, alimentată de tranziția verde și digitalizare. Pe scurt, viitorul energiei regenerabile și al tehnologiei “curate” stă pe umerii acestor elemente.

În paralel, oferta este concentrată într-o singură țară dominantă: China.

În 2024, China a reprezentat aproximativ 69% din producția minieră mondială de pământuri rare și controlează chiar și o proporție mai mare din capacitatea de rafinare (peste 80-90% din procesarea globală).

Următorul producător, SUA, abia ajunge la ~11% din producția globală. Această dependență masivă de China îngrijorează Occidentul. Pământurile rare au devenit noul front strategic între marile puteri, un fel de „petrol al erei electronice”. Nu e de mirare că tensiunile comerciale SUA-China includ și aceste materiale – China a semnalat în trecut că ar putea restricționa exporturile de pământuri rare ca armă geostrategică, ceea ce ar lovi industriile occidentale.

În 2025, liderii mondiali discută intens despre securitatea aprovizionării cu pământuri rare.

Statele Unite și Europa investesc în proiecte alternative și reciclare, iar UE a adoptat Critical Raw Materials Act pentru a reduce dependența de importuri strategice (austrade.gov.au).

Cererea depășește însă oferta pe termen scurt, iar prețurile unor pământuri rare au urcat vertiginos. Investitorii au observat și ei potențialul: acțiunile companiilor miniere de pământuri rare reacționează brusc la știri despre reglementări chineze sau descoperiri de zăcăminte noi. De exemplu, orice zvon de restricție la export anunțat (sau amânat) de China mișcă imediat piața – semn al sensibilității acestui sector.

Topul mondial al rezervelor de metale rare: China pe primul loc, Groenlanda pe locul 8

Pentru a înțelege amploarea dominației chineze, iată câteva cifre care pun lucrurile în perspectivă cu menținea că astăzi, nu există absolut nicio extracţie de elemente de pământuri rare în Europa.

• ~70% din producția mondială de pământuri rare este minată în China.

• ~99% din procesarea pământurilor rare grele are loc în China (aceste elemente grele sunt mai rare și dificil de rafinat).

• 48% din rezervele globale cunoscute de pământuri rare se află tot în China (China deține ~44 milioane tone oxid de pământuri rare, comparativ cu ~21 milioane tone Brazilia, următoarea clasată.

• Restul lumii: SUA are o singură mină activă (Mountain Pass), asigurând ~15% din producția de pământuri rare ușoare. Alte țări ca Australia, Myanmar, Thailanda contribuie cu cantități mai mici, încercând să se extindă.

Această concentrare implică riscuri de aprovizionare.

Efectul s-a văzut în 2010, când un conflict diplomatic a făcut China să taie temporar exporturile către Japonia. Prețurile unor pământuri rare au explodat atunci.

În 2025, pe fondul tensiunilor globale, țările occidentale nu mai vor să fie prinse în offside fără aceste resurse strategice.

Pământurile rare din România – resurse latente și planuri noi

Pare surprinzător dar România are și ea pământuri rare.

Deși nu a figurat până acum pe harta marilor producători, subsolul țării ascunde potențial interesant. Studii geologice recente au identificat zăcăminte cu pământuri rare în Carpații Occidentali, în zone cu tradiție minieră, precum Munții Apuseni, Banat și Poiana Ruscă (adevarul.ro). Un exemplu notabil este la Grădiștea de Munte (județul Hunedoara, aproape de Sarmizegetusa Regia), unde s-au găsit zirconiu, niobiu, tantal și pământuri rare asociate vechilor exploatări de uraniu și aur.

Acolo, analizele mineralelor au evidențiat prezența elementelor rare precum Ceriu, Neodim, Ytriu, Samariu, Disprosiu – toate din “familia” pământurilor rare.

De asemenea, alte zăcăminte cu conținut de pământuri rare au fost identificate la Glogova și Cleșnești (Gorj) – legate de exploatări de titaniu din anii ‘80-’90 – și chiar în nisipurile din Delta Dunării (grindul Chituc), unde s-au găsit urme de titan și zirconiu. În Harghita (Ditrău), un zăcământ de molibden și magnetit conține și elemente de pământuri rare, iar în Argeș (Poienari-Tigveni) s-au detectat concentrații neobișnuite în urma forărilor geologice. Chiar și în vechile zone miniere din Maramureș și Apuseni, geologii au descoperit urme ale acestor elemente strategice în rocile analizate.

Problema este că România abia acum își cartografiază serios aceste resurse.

După 1990, multe mine s-au închis și interesul pentru minerale exotice a scăzut. Însă contextul actual a reaprins discuția. Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat în octombrie 2025 un program național de identificare și evaluare a tuturor resurselor de pământuri și metale rare ale țării( cursdeguvernare.ro.)

Ideea este crearea unei baze de date geologice actualizate, folosind tehnologia modernă, pentru a ști exact ce avem și în ce cantități. “Ce discută intens marii lideri ai lumii avem noi aici, în România,” spune Miruță, subliniind că pământurile rare de la noi ar putea fi “biletul de intrare la masa marilor decizii mondiale”.Altfel spus, dacă ne jucăm cărțile bine, aceste resurse ar putea crește importanța geostrategică a României.

Oficialul a enumerat elemente precum molybden, litiu, stibiu (antimoniu) pe care “lumea întreagă le caută și pe care noi le deținem”.Mesajul e clar: România nu vrea doar să exporte materie primă, ci să valorifice intern aceste bogății, aducând investiții în procesare și industrii high-tech locale.

Desigur, asta e mai ușor de zis decât de făcut – implică tehnologii avansate, finanțare serioasă și voință politică. Miruță a punctat și necesitatea de a curăța companiile de stat de corupție pentru ca exploatarea resurselor să aducă beneficii țării, nu să se piardă “pe comisioane”, amintind celebra sintagmă a lui Geo Bogza despre “săraca țară bogată” (România cu resurse uriașe, dar de care nu profită propriii cetățeni).

Pe scurt, România are “comoara”, dar abia acum începe să deslușească harta ei. Pașii din 2025 – strategii, evaluări geologice, atragerea de parteneri – arată că ne aliniem la cursa globală pentru pământuri rare. Rămâne de văzut în anii următori dacă vom trece de la planuri la exploatări concrete, ținând cont de provocările de mediu și economice.

Unde găsim prețurile pământurilor rare?

Spre deosebire de prețurile aurului și argintului, prețurile elementelor de pământuri rare sunt greu de găsit, deoarece nu există un schimb public utilizat pe scară largă pentru pământuri rare. Firme precum Fastmarkets fac evaluări periodice ale prețurilor pe baza sondajelor efectuate în rândul comercianților, consumatorilor și altor participanți la piață; Aceste informații sunt disponibile contra cost.

Prognozele de preț și alte informații pot fi găsite și prin intermediul firmelor de analiză și al forumurilor de prețuri, cum ar fi Adamas Intelligence, Argus Media, Technology Metals Research și Asian Metal(nasdaq)

Consecințe, provocări și oportunități

Ascensiunea pământurilor rare ca resurse strategice aduce consecințe semnificative. În primul rând, dependența de un singur furnizor (China) creează vulnerabilitate economică și geopolitică. Țările importatoare riscă perturbări în industrii-cheie dacă fluxul acestor elemente este întrerupt. Acest risc a forțat deja diversificarea: companiile caută alternative (noi mine în Australia, Canada, Africa) și investesc în reciclarea dispozitivelor electronice pentru a recupera pământuri rare din deșeuri.

În al doilea rând, extragerea și procesarea pământurilor rare vin cu un cost de mediu. Procesarea chimică a minereurilor produce deșeuri toxice și radioactive (de exemplu, thoriu).

China a suportat decenii de poluare pentru a domina această industrie – ceea ce țările occidentale, cu reglementări de mediu mai stricte, ezită să facă. Provocarea viitorului va fi să extragem aceste elemente mai curat, eventual prin noi tehnologii sau standarde ecologice, chiar dacă asta înseamnă costuri mai mari.

Pentru investitori, pământurile rare reprezintă atât o oportunitate, cât și un teren volatil. Pe termen lung, cererea uriașă garantată de tranziția energetică și digitală poate susține companiile implicate în minerit, rafinare sau substituția pământurilor rare. Deja, metale obscure ca neodimul sau disprosiul au intrat în vocabularul pieței, iar țările oferă stimuli financiari pentru proiecte în domeniu.

Pe termen scurt însă, prețurile pot fi alunecoase – influențate de decizii politice (cote de export ale Chinei, reglementări de mediu), descoperirea unor depozite noi sau inovarea unor alternative (de exemplu, magneți fără neodim). Investitorii trebuie să fie atenți la știrile geopolitice la fel de mult ca la datele cererii industriale.

Concluzia: Pământurile rare au trecut în câțiva ani de la necunoscute ale tabelului periodic la vedete ale scenei economice globale. Fără ele, smartphone-ul din buzunar, mașina electrică sau turbina eoliană nu ar exista în forma actuală.

“Rare” nu se referă la cât de mult există, ci la cât de dificil este să le punem în mâinile celor care au nevoie de ele. Iar în 2025, toată lumea are nevoie de ele – de la mari puteri care își dispută supremația tehnologică, până la

România, care visează să-și transforme resursele ascunse într-un avantaj strategic. Cum va evolua această poveste, rămâne de urmărit: jocul abia a început, miza e uriașă, iar pământurile rare s-au dovedit a fi cărțile (nu chiar secrete) din mânecă în economia viitorului.

Întrebări frecvente

Ce sunt pământurile rare?
Pământurile rare reprezintă un grup de 17 elemente chimice metalice (scandiu, ytriu și 15 lantanide) cu proprietăți speciale folosite în tehnologiile moderne. Exemple: neodim, europiu, terbium, dysprosiu etc. Deși numite „rare”, ele nu sunt foarte rare ca prezență în scoarță, însă apar rar în concentrații suficient de bogate pentru a fi exploatate profitabil.

La ce se folosesc pământurile rare?
Aceste elemente sunt esențiale în industrii high-tech și verzi. Se folosesc la magneți puternici pentru motoare electrice și turbine eoliene (neodim, praseodim), în ecrane și becuri LED (europiu, terbium), în electronice (condensatori, circuite), baterii și vehicule electrice, echipamente medicale (aparat RMN, laser) și chiar în tehnologii militare (sisteme de ghidaj, radar, aliaje speciale). Fără pământuri rare, multe componente critice din smartphone-uri, calculatoare, mașini electrice sau sisteme de comunicații nu ar putea fi fabricate.

De ce sunt numite „rare” dacă nu sunt chiar rare?
Denumirea istorică „pământuri rare” vine din faptul că atunci când au fost descoperite (secolul XIX), erau foarte greu de izolat și apăreau în mineralogii neobișnuite, deci păreau rare. În realitate, multe dintre aceste elemente sunt răspândite în scoarță, dar de obicei în concentrații infime. Raritatea se referă la zăcămintele bogate exploatabile economic, care sunt puține. De exemplu, un mineral din care se extrage neodim poate conține doar câteva procente neodim – restul e steril. Prin urmare, este nevoie de procesarea unor cantități mari de rocă pentru a obține cantități mici de element pur, ceea ce le face „rare” din perspectivă industrială.

Cine produce cele mai multe pământuri rare și cum stă situația în 2025?
China domină autoritar piața. În 2024, ~70% din producția globală minieră provenea din China, care deține și aproximativ jumătate din rezervele mondiale cunoscute. China controlează și cea mai mare parte a capacității de rafinare și separare a acestor elemente (peste 80-90%). Alte țări producătoare sunt SUA (~15% din producția minieră în 2024), Myanmar, Australia, Thailanda, Brazilia, India, însă niciuna nu se apropie de nivelul Chinei. În 2025, există eforturi mari în SUA și Europa pentru a diversifica sursele – de exemplu, proiecte miniere noi în Australia, Canada, Africa și parteneriate cu țări ca Vietnam, Kazahstan sau chiar recuperarea de pământuri rare din deșeuri electronice. Totuși, pe termen scurt, dependența de China rămâne ridicată, ceea ce creează o vulnerabilitate strategică.

Are și România pământuri rare?
Da, România deține potențial în materie de pământuri rare, deși nu le exploatează încă industrial. Cercetările geologice au identificat zăcăminte cu pământuri rare în zone precum Munții Apuseni, Munții Banatului, Poiana Ruscă, dar și puncte specifice: Grădiștea de Munte (Hunedoara) – unde s-au găsit zirconiu, niobiu, tantal și elemente din grupa pământurilor rare. Glogova și Cleșnești (Gorj) – asociate cu exploatări de titan; nisipurile din Delta Dunării (grindul Chituc) – conținând monazit cu titan și zirconiu Jolotca (Harghita) – zăcământ de molibden cu elemente rare; Poienari-Tigveni (Argeș); precum și urme în vechi mine din Maramureș și zonele aurifere din Apuseni. În prezent (2025), România nu exploatează activ aceste resurse, însă autoritățile au demarat programe de inventariere și evaluare a lor cu gândul ca pe viitor să fie valorificate. Se discută despre atragerea de investiții pentru explorare și eventual exploatare, însă deocamdată suntem la faza de studiu, nu de producție.

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol au scop educativ și informativ. Ele reflectă situația curentă și opinii generale, nu constituie recomandări financiare sau de investiții. Consultați surse oficiale și experți înainte de a lua decizii legate de exploatarea sau investițiile în resurse naturale.