Noi recorduri pe piața aurului și argintului

Piața metalelor prețioase trece prin momente dramatice. În octombrie 2025, aurul a atins un maxim istoric peste pragul de 4.200 $/uncie, iar argintul a depășit 53 $/uncie. Aceste niveluri depășesc vârfurile din 2011 și chiar celebrul boom din 1980.

Ce face această creștere atât de specială?

• Prețul spot > prețul futures: În mod normal, contractele futures (cu livrare în viitor) sunt mai scumpe decât prețul spot (livrare imediată), pentru că includ costuri de stocare și finanțare. Acum însă piața e în “backwardation” – adică prețul spot a devenit mai mare decât futures, semn că metalul este dorit acum, nu mai târziu. Spre exemplu, la începutul lui octombrie, argintul spot era ~52,5 $, peste contractul futures decembrie la ~51,0 $. Acest fenomen rar arată că cererea urgentă de metal fizic depășește oferta disponibilă, cumpărătorii fiind dispuși să plătească extra ca să îl aibă imediat.

• Prime și costuri de împrumut record: Diferența de preț între Londra (piața spot globală) și New York (piața futures COMEX) s-a lărgit anormal, la peste 1,5 $/uncie pentru argint – un decalaj care în mod normal ar dispărea rapid prin arbitraj. De data aceasta însă persistă, indicând blocaje. Ratele de leasing la argint în Londra – practic dobânda cerută ca să împrumuți argint fizic – au explodat până la 39% anual pe 9 octombrie (un salt de la <1% normal), înainte să revină spre ~11%. Chiar și așa, costul de finanțare rămâne uriaș, semn de panică și “sechestrare” a metalului în depozite. Analiștii spun clar: așa ceva e un semnal de criză cum rar s-a văzut pe piața argintului.

• Lipsa de lichiditate – ca pe vremea fraților Hunt: Brokerii din Londra descriu o piață aproape înghețată – fără lichiditate pentru cei care au vândut argint “pe hârtie” și acum nu găsesc metal să-și onoreze pozițiile. Cei prinși pe poziții short (care trebuie să livreze argint) se luptă să găsească lingouri fizice și plătesc costuri amețitoare ca să-și mențină contractele. Situația amintește de faimosul corner din 1980 când frații Hunt au ridicat argintul la 50 $, dar traderii subliniază că acum nu există un singur actor care “face jocurile”, ci un cumul de factori. Cu toate acestea, magnitudinea crizei depășește chiar și episoadele trecute: costul de împrumut peste 100% peste noapte și spread-urile uriașe (diferențe de 20 de cenți între bid și ask, față de 3 cenți normal) arată o disfuncție extremă.

• Bid = prețul pe care cumpărătorii sunt dispuși să îl plătească.

• Ask (sau Offer) = prețul la care vânzătorii sunt dispuși să vândă.

Diferența dintre ele se numește „spread” și reprezintă costul real al tranzacției.

Pe scurt, piața argintului e “pe uscat”, iar cea a aurului e sub presiune maximă. Prețurile record sunt mai mult decât un titlu de ziar – reflectă o cerere disperată de metal fizic și încredere zdruncinată în mecanismele obișnuite ale pieței.

Dar cum s-a ajuns aici? Să explorăm cauzele.

“Lupta pentru metale”: Est vs. Vest și reconfigurarea fluxurilor

Un element cheie din spatele scenei este ceea ce directorul Monetăriei Scottsdale, Josh Phair, numește o “luptă globală pentru metale” – competiția pentru controlul aurului, argintului și al mineralelor critice, care se intensifică pe fondul tensiunilor geopolitice.

Practic, lumea financiară se împarte în două blocuri economice, Occident și Orient, asemenea “Axei și Aliaților”, cu strategii diferite, odată cu apariția BRICS.

BRICS este un grup de țări mari emergente format din:
Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud. Creat oficial în 2009, BRICS are scopul de a contrabalansa influența economică și politică a Occidentului (SUA și Uniunea Europeană).

Iată și strategiile:

• Migrarea stocurilor către Est: Țările BRICS și aliatele lor au demarat un adevărat exod al metalelor prețioase către Est. Cantități masive de aur și argint fizic părăsesc Occidentul și iau calea Chinei și a altor state BRICS, golind treptat seifurile tradiționale de la Londra. Londra, care de peste un secol este inima comerțului cu metale prețioase, vede cum rezervele sale se subțiază. În ultimii 2-3 ani, rezervele de argint din Londra au scăzut cu o treime față de 2021. Mai grav, metalul disponibil pentru tranzacții (“free float”, deținut de marile bănci) s-a prăbușit la doar ~200 milioane uncii, cu 75% mai puțin decât cele ~850 milioane existente în 2019. Cu alte cuvinte, mult argint a ieșit din circuit și s-a mutat probabil în Est sau în ETF-uri, lăsând Occidentul cu puține “rezerve de manevră”.

• Țările BRICS construiesc un sistem alternativ: Pe măsură ce metalele ”se scurg” spre Est, aceste țări nu stau degeaba. Dezvoltă un ecosistem paralel pentru aur și alte metale prețioase: propriile rețele de rafinării, depozitare și tranzacționare, menite să reducă dependența de centrele vestice precum Londra sau New York. De exemplu, China are Schimbul de Aur din Shanghai unde yuanul este convertibil în aur fizic, și investește în noi depozite cu livrare fizică la Hong Kong și în alte locuri. Scopul declarat este ca prețurile să fie determinate tot mai mult de metalul livrabil efectiv, și tot mai puțin de “hârtiile” financiare (contracte futures, ETF-uri). Frank Giustra, un important investitor canadian, spune tranșant: “Era aurului pe hârtie se apropie de sfârșit – dacă deții aur pe hârtie, nu deții de fapt aur. Când va veni criza, nu vei pune mâna pe metal”. BRICS pariază exact pe asta, pregătind un sistem în care doar aurul fizic contează.

• Sfârșitul supremației dolarului? Țările emergente (BRICS și altele) au fost motivate și de evenimente geopolitice. De exemplu, înghețarea activelor rusești de către Vest a tras un semnal de alarmă. Drept răspuns, au accelerat planurile de de-dolarizare: comerț direct în monede locale sau chiar în aur, ocolind rețelele financiare vestice. Se discută despre o posibilă monedă BRICS bazată pe un coș de active, inclusiv aur, sau despre extinderea utilizării monedelor proprii în comerțul bilateral.  Chiar dacă nu există încă o monedă unică, efectul este un sistem paralel în construcție. De pildă, China a experimentat împreună cu Emiratele Arabe, Hong Kong, Thailanda un sistem numit mBridge – un mecanism de plăți între bănci centrale care le permite să regleze tranzacții direct în monede locale (yuan, dirham etc.), fără a folosi dolarul. În acest context, aurul joacă un rol de ancoră neutră, un “numitor comun” de valoare în afara controlului SUA.

• Tarife și sancțiuni – arme în războiul economic: De ce s-a trimis atâta argint spre SUA la începutul anului, ca apoi să se întoarcă la Londra? Un motiv major a fost teama de tarife. Administrația Trump a inițiat o anchetă privind importurile de minerale critice, iar argintul a fost inclus pe o listă preliminară de materiale strategice. Investitorii s-au temut că argintul adus din afară ar putea fi lovit de tarif de până la 50% mai mare. Ca atare, s-au grăbit să trimită cantități record de argint către SUA la începutul anului, ca să contracareze posibilele taxe. Rezultatul? Depozitele COMEX din New York au ajuns pline ochi: peste 500 milioane uncii de argint, un nivel record, echivalentul a aproape 4 ani de cerere internă a SUA stocat în seifuri. Între timp, Londra a rămas ”pe sec”, iar când cererea a explodat la final de septembrie, nu prea a mai avut de unde. Acum, Trump folosește tarifele ca instrument geopolitic iar această politică de tarife a grăbit taberele să se separe. Hong Kong ul, tradițional aliat financiar al Londrei, își aliniază interesele cu China – un alt semn că sfera de influență se mută spre Est, iar sistemul financiar global se bifurcă.

Pe scurt, BRICS și aliații trag plapuma de partea lor, acumulând aur și argint și clădind un ecosistem propriu.

Occidentul constată că un status quo vechi de 50 de ani (dominoul dolarului și al London Fix) este sub asediu.

Această bătălie economică pentru metale este unul dintre motoarele ascunse ale scumpirii aurului și argintului.

Criza de lichiditate la argint: “scurtcircuit” pe piața fizică

Argintul merită o atenție specială, pentru că turbulența de acum s-a manifestat cel mai acut.

Practic, argintul a devenit “veriga slabă” care trage un semnal de alarmă pentru întregul sistem al metalelor prețioase.

Ce vedem?

• Stocuri blocate și deficit structural: În ultimii 5 ani, cererea globală de argint a depășit mereu oferta minieră – este un deficit cronic, însumând ~800 milioane uncii în 5 ani. Diferența s-a acoperit tot din stocurile existente, care acum s-au subțiat periculos. Rezervele COMEX “eligible” (eligibile de livrare) sunt mari, dar cele “registered” (pregătite imediat pentru livrare) au scăzut cu 70% față de vârful din 2020. La Londra, de asemenea, de la 2022 la 2023, holding-urile din depozite au scăzut cu 40%. Acești ani de erodare a stocurilor au lăsat piața vulnerabilă la orice șoc de cerere.

• Cerere industrială inelastică: Argintul nu e doar metal prețios de investiție, ci și un component industrial critic – de la panouri solare la electronice și mașini electrice. Utilizarea industrială a argintului a tot crescut, indiferent de preț: panourile solare au consumat ~232 milioane uncii în 2024 și se estimează cereri similare anual până în 2028. La fel, vehiculele electrice folosesc mai mult argint decât cele convenționale. Fabricile nu pot pur și simplu să reducă conținutul de argint fără a compromite performanța produselor. Ei vor cumpăra argintul “indiferent de preț”, ceea ce asigură un prag minim de cerere solid, spre deosebire de investiții unde cererea e mai volatilă. Acest context face ca, odată apărută penuria, prețul să explodeze până când cineva (un utilizator final sau un investitor) cedează.

• Transport aerian de argint – soluție de criză: În toamna lui 2025, situația a devenit atât de disperată încât traderii au recurs la o măsură extremă: trimit argint cu avionul peste Atlantic. Deoarece la New York se aflau stocuri mari, iar la Londra prețul era cu ~$1,5 mai mare, unii au început să închirieze avioane cargo pentru a muta barele de argint din SUA în Marea Britanie. Transportul aerian este foarte scump și în mod normal rezervat aurului (care concentrează multă valoare în greutate mică). Să transporți argint cu avionul (care este mult mai greu pentru aceeași valoare) are sens doar în condiții de arbitraj extrem, când câștigul acoperă costul imens de transport și riscul tarifelor. Faptul că se recurge la asta demonstrează cât de disfuncțională e piața: e mai rentabil să plătești zboruri charter decât să aștepți sau să te bazezi pe mecanismele obișnuite.  Practic, se alimentează “pompieristic” Londra cu argint din rezervele Americii, ca să stingă incendiul de pe piața spot.

• Reticență și obstacole logistice: Chiar dacă logica arbitrajului cere ca argintul să meargă unde e mai scump (adică spre Londra), nu e chiar simplu. Unii traderi americani ezită să trimită metalul: sunt complicații de logistică, mai ales pe fundalul unui blocaj guvernamental în SUA care ar putea încetini procesele vamale. Și mai e și sabia lui Damocles a tarifelor: dacă Trump impune tarife la importul de argint înainte ca metalul să ajungă înapoi în SUA, cel care a expediat riscă pierderi uriașe. Un singur anunț de modificare a tarifului poate strica tot calculul profitului. Această incertitudine face ca unii să prefere să țină argintul pe loc, adâncind criza de lichiditate în Londra. Până când argintul va putea circula liber și liniștit între Londra și SUA, piața rămâne blocată ca într-un ambuteiaj global, unde nimeni nu vrea să facă prima mișcare riscantă.

• Paradoxul COMEX: Situația e cu atât mai ironică cu cât, teoretic, SUA stă pe un munte de argint în depozitele COMEX – peste 500 milioane uncii.  Problema e că acest stoc e “inert” – nu circulă eficient acolo unde e nevoie. E ca și cum într-o parte a lumii ai hambare pline, iar în alta foamete – dar drumul dintre ele este blocat. Această fragmentare a pieței argintului evidențiază un lucru mai larg: sistemul financiar al metalelor prețioase funcționează fracturat, cu bariere geografice și politice ridicate în calea fluxurilor libere.

Concluzia de ansamblu este că argintul a devenit un barometru al tensiunilor: ce vedem azi pe piața argintului – scumpiri explozive, penurie fizică, costuri de finanțare aberante – s-ar putea manifesta mâine și pe piața aurului, dacă încrederea continuă să se erodeze. Iar dacă statele și marile instituții continuă să retragă metal din piețele “libere” pentru a-l ține sub cheie, volatilitatea ar putea crește în continuare.

Băncile Centrale adună aur; investitorii mari schimbă strategia

Un alt pilon major al creșterii aurului (și într-o măsură mai mică a argintului) este cererea instituțională și a băncilor centrale. Practic, “banii deștepți” și banii statelor fug spre refugii tocmai când încrederea în sistem scade.

Câteva tendințe notabile:

• Achiziții record ale băncilor centrale: În 2022 băncile centrale au cumpărat 1.136 tone de aur, cea mai mare cantitate anuală din 1967 încoace. Acest apetit a continuat și în 2023 și 2024, indicând o foame susținută de aur a instituțiilor monetare. Motivele sunt clare: aurul oferă stabilitate, diversificare și protecție împotriva dolarului în declin.  Un fapt uimitor: se estimează că în 2022 circa 741 tone (adică două treimi) din achizițiile de aur ale băncilor centrale nu au fost raportate public (weforum.org.) Aceste cumpărări “din umbră” vin probabil din partea Chinei, Rusiei și a altor state care nu vor să atragă atenția sau să-și dezvăluie strategia de de-dolarizare. Cu alte cuvinte, unele țări acumulează aur pe ascuns, sporindu-și rezerva fără tam-tam. Iar această cerere opacă reduce disponibilul de aur pe piață, punând presiune pe preț.

• Repatriere și tezaurizare națională: Pe lângă cumpărare, statele își repatriază aurul deținut în străinătate. Tendința a început cu Germania acum un deceniu și a devenit globală – multe bănci centrale nu mai vor să-și țină aurul la Londra sau New York, preferând să-l aducă acasă pentru control deplin. Motivul? Încrederea scăzută că, în caz de criză ori conflict geopolitic, aurul lor va mai fi accesibil. Statele își dau seama că aurul din cont nu e la fel de bun ca aurul din  seifuri – mai ales când adie briza de conflict. Această repatriere reduce încrederea în custodia terților și pune sistemul “bancar” fracționar al aurului sub tensiune. 

• Recomandări radicale ale marilor instituții financiare: În mod tradițional, portofoliile de investiții considerau 5-10% aur ca hedge. Ei bine, timpurile s-au schimbat. Când un colos de pe Wall Street sugerează brusc 20% alocare în aur, lumea bagă de seamă. Recent, Morgan Stanley (prin reputatul său strateg Mike Wilson) a făcut valuri recomandând o strategie 60/20/20 – adică 20% din portofoliu în aur (și/sau argint), în locul vechiului 60/40 (acțiuni/obligațiuni)(reuters.com). Motivul invocat? Aurul a devenit “asset-ul anti-fragil” ideal, care protejează împotriva inflației mai bine decât obligațiunile, dat fiind că randamentele obligațiunilor pe termen lung au devenit nesatisfăcătoare. Cu alte cuvinte, chiar investitorii conservatori încep să trateze aurul ca pe o componentă de bază, nu doar ca pe o asigurare marginală. Și nu e singurul caz: și JPMorgan ar fi mărit ținta de alocare pentru aur, conform rapoartelor din piață (universalcoin.com.) Când asemenea giganți își schimbă filosofia, nu e de mirare că fluxurile de capital spre aur cresc. În septembrie 2025, fondurile ETF de aur au înregistrat intrări masive, investitorii retrăgând bani din acțiuni și punându-i în metal galben pe măsură ce prețul dobora record după record (bullionvault.com). Este un shift de paradigmă: aurul redevine un pilon al încrederii, exact cum era în sistemul Bretton Woods, doar că acum fără paritate oficială.

• Aurul ca activ strategic național: Statele Unite, deși dețin cea mai mare rezervă oficială de aur (~8133 tone), au început și ele să acorde o atenție sporită menținerii controlului asupra aurului lor. Se discută că SUA repatriază aurul deținut în străinătate (puțin ce mai avea, că majoritatea e la Fed New York sau Fort Knox) și ia măsuri să nu lase metalul să iasă din țară(kitco.com). În contextul în care China a acumulat masiv aur și chiar țări europene își sporesc rezervele (Polonia, Ungaria au cumpărat cantități semnificative în ultimii ani), Washingtonul vede aurul ca pe un atu strategic în competiția financiară. Faptul că în 2023-2025 aurul a avut randamente mult peste obligațiuni sau chiar peste dolar accentuează ideea că, pentru a menține statutul dolarului, SUA trebuie să-și apere “ancora” de valoare. Un semn interesant este discuția despre revalorizarea rezervelor de aur ale Trezoreriei SUA la prețul pieței (față de valoarea contabilă ridicolă de 42 $/uncie) – ceea ce ar “crea” pe hârtie sute de miliarde în active și ar recunoaște practic că aurul contează din nou în arsenalul financiar. Cu alte cuvinte, aurul revine în lumina reflectoarelor ca activ strategic.

Per ansamblu, fie că vorbim de bănci centrale din Est sau Vest, de fonduri suverane sau de giganți de pe Wall Street, toți își fac loc la masa aurului.

Este un semnal că încrederea în moneda fiat se erodează, iar aurul (și într-o oarecare măsură argintul) își recâștigă statutul de bani reali într-o perioadă de incertitudine monetară.

Exeperții subliniază că asistăm de fapt la o criză monetară globală latentă: guvernele își tot devalorizează monedele (prin datorii uriașe și tipăriri), iar investitorii caută refugiu în active tangibile ca aurul, care nu pot fi “tipărite”.

Blocaje în lanțul de aprovizionare: rafinării puține și tarifele vamale

Un factor mai puțin vizibil, dar foarte important în dinamica pieței, este capacitatea limitată de rafinare și distribuție a metalelor. E ca și cum ai saci de pepite de aur, dar  moara care le transformă în lingouri e depășită. 

Rezultat? Toată lumea stă la coadă cu sacul de minereu în brațe.

Câteva realități surprinzătoare:

• Rafinării insuficiente și concentrate geografic: În cazul argintului, SUA are doar două rafinării majore acreditate LBMA/COMEX (adică acceptate internațional pentru livrări “good delivery”) și ambele sunt deținute de companii japoneze. Practic, americanii depind de investiții străine pentru a-și prelucra argintul. Un exemplu: Asahi Refining, care a preluat fostele operațiuni ale Johnson Matthey în SUA, e o companie japoneză. Altă rafinărie importantă din SUA, Metalor USA, a fost de asemenea achiziționată de japonezi (Tanaka Kikinzoku). Această situație arată cât de vulnerabil e lanțul de aprovizionare: dacă relațiile comerciale se tensionează, sau dacă aceste firme decid prioritizarea altor piețe, americanii ar putea avea dificultăți în a-și transforma argintul extras în produse finite (lingouri, monede) utilizabile comercial.

• Rafinării blocate și întârzieri: Volumele masive de metal care se mută pun presiune și pe rafinării. În toamna aceasta, unele rafinării au ajuns să funcționeze la capacitate maximă și chiar să ia pauze forțate din cauza blocajelor. De pildă, cererea enormă de livrare fizică a dus la epuizarea stocurilor de formate mici (ex: lingouri de 1 kg sau monede), iar rafinăriile nu au putut ține pasul. S-au raportat cazuri de suspendare temporară a vânzărilor de către retaileri importanți din cauza lipsei de produs finit. În Japonia, retailerul de top Tanaka Precious Metals a anunțat că oprește vânzarea lingourilor mici (5g, 10g, 50g) deoarece pur și simplu stocul s-a terminat pe fondul unui val de “cumparat frenetic” al populației. S-au format cozi de 5 ore la magazinul din Ginza, Tokyo, iar compania a spus că cererea a depășit orice posibilitate de refacere a stocului pe termen scurt. Practic, febra aurului a golit rafturile la retaileri, punând o presiune în lanț către producători și rafinării. Situații similare s-au văzut și în alte țări: de exemplu, Monetăria din Coreea de Sud a oprit temporar vânzările de lingouri de aur din lipsă de metal, un semn al strâmtorării globale pe partea de ofertă fizică( bloomberg.com.)

• Freeports și zone de comerț liber: Ca răspuns la aceste provocări, unii jucători s-au adaptat creativ. Scottsdale Mint din SUA (condusă de Josh Phair) a obținut recent statutul de “free port” (zonă de comerț liber) la noua sa facilitate din Wyoming. Asta înseamnă că poate importa și re-exporta metale fără tarife vamale și cu birocrație minimă. O astfel de mișcare este strategică: dacă SUA impune taxe pe exportul de argint, de exemplu, o zonă de comerț liber poate evita dublarea taxării – metalul intră și iese fără a trece prin vamă standard. Scottsdale Mint practic și-a creat un “refugiu” logistic, anticipând turbulențele geopolitice. Ei pot aduce argint brut din străinătate, să-l rafineze/prelucreze, și să-l trimită înapoi piețelor deficitare, totul fără frica tarifului. Astfel de micro-huburi libere ar putea juca un rol tot mai mare dacă tensiunile comerciale escaladează.

• Revenirea modelului “merchant banking” în metale: „Merchant banking” = banca-negustor, adică o instituție care nu doar împrumută bani, ci și cumpără, vinde și finanțează marfa reală.(n.a)Marile bănci și comercianții se implică direct în lanțul de aprovizionare – un model clasic din secolele trecute care revine în actualitate. În stilul băncilor comerciale din epoca de aur, azi instituții financiare intermediază între mineri și rafinării, finanțând în avans producția și preluând metalul pentru a-l livra industriei. Practic, marile bănci devin din nou negustori de metal: plătesc minele pe loc (asigurându-și metalul la preț fix), finanțează costurile de rafinare, apoi vând produsul finit către fabrici de electronice, auto etc. Acest model renaște deoarece piețele spot clasice nu mai funcționează ca unse – e nevoie de intervenție directă ca metalul să ajungă unde trebuie. Băncile mari (ex: JP Morgan, HSBC ș.a.) au și propriile rețele de depozitare și transport, deci integrează vertical lanțul. În contextul actual, cine are infrastructura și capitalul să facă asta are un avantaj uriaș. Însă și riscurile sunt pe măsură: odată cu profitul comercial vine expunerea la volatilitatea prețurilor și riscul de contrapartidă dacă vreun element din lanț cedează.

În concluzie, limitările fizice ale industriei – puține rafinării, logistică greoaie, tarife comerciale – amplifică tensiunile de piață. Nu e suficient să existe aur și argint în pământ sau în seifuri; contează și cât de repede le poți aduce pe piață în forma dorită. În 2025 vedem că acest “circuit al metalelor în natură” este parțial blocat, contribuind la “galopul” prețurilor.

Și cererea de retail a explodat - inclusiv în România

Până acum, ”galopul” aurului și argintului a fost condus de “peștii mari” – băncile centrale, fondurile mari, actorii instituționali.

Însă de câteva luni un mic nou val-tsunami începe să se ridice: investitorii de retail și chiar publicul larg.

Ei intră în joc, simțind deja că “ceva e putred la mijloc” și vor să aibă o asigurare. Josh Phair observa că de-abia acum începe febra la nivel de populație, spre deosebire de 2011 când doar speculatorii conduceau piața.

În 2025, cererea e dictată de teamă reală și nevoia de protecție, nu de manii speculative – ceea ce i-ar putea da o persistență mai mare.

Câteva exemple:

• China își încurajează cetățenii să cumpere aur: Guvernul chinez, care oricum cumpără masiv aur la nivel central, a dat semnale (prin bănci de stat și canale media) că populația și companiile ar face bine să dețină aur și argint. În China există o tradiție a cumpărării de aur (Li Chun – “ziua aurului” etc.), dar acum autoritățile par să o susțină activ. Rezultatul? Cererea de retail în China a explodat. În primele 9 luni din 2023, chinezii au cumpărat cu 30% mai mult aur de investiții față de anul anterior, iar vânzările de monede și lingouri au fost printre cele mai mari din ultimul deceniu (conform World Gold Council). China tratează aurul ca pe un element de siguranță națională la nivel micro, nu doar macro: fiecare cetățean cu un lingou face economia un pic mai rezistentă la șocuri valutare. Acest trend s-a extins și în India, Orientul Mijlociu – practic în multe țări unde cultura aurului e puternică, oamenii cumpără tot ce găsesc disponibil.

• Panică la casele de amanet și dealeri: Exemplele extreme din Japonia și Coreea de Sud, menționate anterior, arată cum stocurile retailerilor s-au epuizat. Tanaka din Japonia, cel mai mare vânzător de aur către populație, a epuizat și cele mai mici lingouri – semn că investitorul de rând a intrat în horă. La nivel global, case de monede celebre (de exemplu, Monnaie de Paris sau Perth Mint) raportează cereri record. În Thailanda s-au format cozi la magazinele de aur în septembrie, după ce prețul local a atins maxime – oamenii nu vindeau să marcheze profit, ci cumpărau de teama inflației. Practic, psihologia s-a schimbat: în loc ca publicul să vândă la prețuri record (cum ar face într-o bulă), de data asta publicul cumpără chiar dacă prețul e sus, semn că nu urmăresc să  speculeze, ci siguranța. E un comportament de “flight to safety” colectiv.

• România nu face excepție: Și la noi, interesul pentru aur de investiții e în creștere vizibilă. În contextul inflației ridicate și al incertitudinilor geopolitice, tot mai mulți români aleg aurul ca protecție a economiilor (agerpres.ro). Companii precum Goldbars, Rafinor sau Tavex raportează creșteri semnificative ale vânzărilor.  Iar preferința clară este pentru lingouri și monede fizice, nu instrumente financiare. Românii cumpără lingouri de 5g, 10g, 50g și 100g, uneori și monede precum Krugerrand sau Maple Leaf, pentru diversificarea portofoliului. Rafinor – singura rafinărie locală – spune că interesul e atât de mare încât a crescut producția și a încheiat parteneriate cu retaileri ca să-și distribuie lingouri (agerpres.roagerpres.ro).

• Oameni care până acum nu investiseră consideră acum aurul ca pe un “colac de salvare”. Un indicator relevant: cotațiile aurului în lei au atins și ele maxime istorice în 2024-2025 (pe fondul aprecierii aurului în USD și al devalorizării ușoare a leului). Așa că aurul a devenit atractiv nu doar psihologic, ci și ca performanță – în ultimul an a bătut majoritatea plasamentelor clasice.

• Argintul, “aurul omului de rând”: Deși mai puțin popular decât aurul, argintul începe și el să intre în atenția investitorilor retail. Având un preț mult mai accesibil, este adesea considerat “aurul omului de rând”. Vânzătorii raportează că mulți clienți cumpără monede de argint de 1 uncie sau mici lingouri de 250g, 500g ca formă de economisire. În Japonia, pe lângă aur, a crescut și cererea de platină și argint la public, atât de mult încât Tanaka a suspendat și vânzarea unor lingouri mici de platină concomitent cu aurul.

•  În România, interesul pentru argint de investiție e mai restrâns, dar există – unii investitori văd potențial mai mare de creștere procentuală la argint (dat fiind că raportul aur/argint fluctuează și dacă aurul crește, argintul poate crește și mai mult în procente). În toamna 2025, cu argintul global peste 50 $, unciile de argint (Maple Leaf, American Eagle, Filarmonica din Viena etc.) s-au vândut foarte bine și la noi, semn că oamenii urmăresc piața internațională și vor să profite de trend.

Această apariție a investitorilor mici poate alimenta o nouă etapă a pieței: când cererea vine “de jos în sus” într-o piață deja tensionată, poate crea un cerc virtuos (sau vicios, depinde de perspectivă) de creștere.

Pentru cine are memorie mai lungă, în 1979-1980 marea creștere a aurului la $850 a fost precedată de implicarea  masivă a publicului american, convins că dolarul nu mai face și că inflația scapă de sub control.

Istoria nu se repetă identic, dar rimează.

Acum, ziarele financiare titrează  despre “febra aurului în Japonia” sau “cozi la cumpărat aur în Germania”.

Aceste semnale nu trebuie ignorate – arată o schimbare de percepție socială asupra aurului/argintului, de la simple mărfuri investiționale la activ de refugiu esențial.

Aurul și argintul, încotro? Previziuni și recomandări.

Având tabloul de mai sus – o piață în fierbere, factori geopolitici, crize de lichiditate, cerere la toate nivelurile – întrebarea firească este: Ce urmează?

Deși nimeni nu poate vedea ceva clar în bolul de cristal,  putem contura câteva idei și sfaturi.

• Volatilitatea va rămâne ridicată: Următorul deceniu va fi probabil caracterizat de episoade de volatilitate extremă pe piețele de metale. Josh Phair estimează un ciclu de creștere a aurului care ar putea atinge apogeul în jur de 2030 ( youtube.com,) dar drumul până acolo va fi ca un roller-coaster. E posibil să vedem corecții bruște (chiar de 10-20%) pe parcurs, mai ales dacă se liniștesc temporar unele tensiuni (ex: se anunță un acord geopolitic, sau Fed crește dobânzile peste așteptări).

• Investitorii trebuie să fie pregătiți emoțional pentru asemenea mișcări – cine intră acum în investiții cu aur/argint ar trebui să o facă cu un orizont de câțiva ani și cu înțelegerea că “nimic nu urcă pe linie dreaptă”. 

• Aur vs. Argint – profil de risc diferit: Un concept cheie este raportul aur/argint – în perioade de “bull market” pentru metale, adesea argintul depășește aurul la creșteri (dar și scade mai abrupt pe corecții). Aurul oferă stabilitate și protecție la risc sistemic, pe când argintul adaugă un strop de sare și piper portofoliului, având aplicații industriale care îl fac mai speculativ. Investitorii trebuie să-și cunoască profilul: cei conservatori vor prefera poate 80-90% aur, cei dornici de randamente mai mari cu prețul unor emoții mai puternice pot aloca o parte semnificativă și în argint. Experții sugerează o diversificare între aur și argint, ajustată în funcție de obiective și etapa de viață a fiecăruia (youtube.comx.com). De pildă, un tânăr poate ține mai mult argint pentru potențial, pe când cineva aproape de pensie va favoriza aurul pentru siguranță. Important e că ambele metale au locul lor într-o strategie anti-inflaționistă. Aurul e mai puțin probabil să scadă drastic, argintul are mai mult potențial de creștere procentuală. Un echilibru de bun-simț (ex: raport 70/30 aur-argint) ar putea oferi o combinație bună de protecție și oportunitate.

• Ținta teoretică – 30.000 $ aur? Cifre vehiculate precum 30.000 $/uncie pentru aur par șocante, dar ele vin din modele macro serioase, nu din imaginație. Un așa-numit Raport Phair–Sinclair (evocat de Josh Phair) pleacă de la relația dintre datoria externă a SUA și rezerva sa de aur: dacă s-ar aplica formula istorică a acoperirii datoriei cu aur (cum se făcea în trecut, când aurul susținea moneda), rezultă un preț ipotetic de peste 30.000 $ pe uncie (youtube.com). De asemenea, analiști reputați ca Tavi Costa sau Crescat Capital au publicat grafice de revalorizare a aurului care indică intervale de $25.000-$50.000 dacă istoria se repetă (de ex. comparând inflația anilor ’70 cu cea actuală)(kitco.com.) E clar că nimeni nu se așteaptă ca asemenea prețuri să apară peste noapte – ar echivala cu o resetare monetară globală. Însă simplul fapt că bănci mari iau în calcul asemenea scenarii arată cât de dezechilibrat e sistemul financiar (datorii uriașe ce nu pot fi acoperite decât prin inflație masivă sau re-evaluare de active precum aurul).

• Pentru investitorul de rând, țintele astea nu trebuie privite ca promisiuni, ci ca indicii despre direcție: adică un consens tot mai larg că trendul pe termen lung e ascendent. 

• Diversificarea și costul de oportunitate: Chiar dacă este tentant în asemenea vremuri să “pariem totul pe aur și argint”, prudența cere diversificare. Nimeni nu poate ști sigur ce va aduce viitorul. Aurul e un hedge excelent, dar nu produce cash flow – nu plătește dobânzi sau dividende. Într-un scenariu (chiar dacă acum mai puțin probabil) de însănătoșire economică și randamente bune la acțiuni, deținerea exclusivă de aur poate însemna cost de oportunitate (adică pierzi alte câștiguri posibile).

• Așadar, e bine ca pe lângă metale prețioase, portofoliul să includă și alte clase de active într-o proporție care să te lase să dormi noaptea. Exact modelul 60/20/20 menționat: 20% aur e deja mult față de normele tradiționale, dar tot nu e 100%. În plus, investitorii pot lua în considerare și acțiuni din sectorul minier de aur/argint – acestea pot amplifica trendul (când prețul metalului urcă, companiile miniere pot urca și mai mult ca profitabilitate). Bineînțeles, implică riscuri specifice (management, costuri), dar minereurile pot fi o modalitate de a beneficia de creșterea aurului cu un strop de levier.

• Cheia e echilibrul: să nu pui toți banii doar într-un “coș” oricât de strălucitor ar fi el.

• “Cash is trash” vs. “cash is king”: În climat de inflație și devalorizare monetară, mulți afirmă că “banii lichizi sunt gunoi”. Ray Dalio o spunea acum câțiva ani, sugerând să deții active reale. E adevărat că ținutul economiilor exclusiv în numerar erodează puterea de cumpărare, dar asta nu înseamnă să nu ai deloc lichidități. O lecție de la marii investitori este să păstrezi o rezervă de oportunitate – adică suficient cash cât să profiți dacă apare o corecție majoră. Dacă aurul, să zicem, ar scădea brusc la $3000 de la $4200, ai vrea să poți cumpăra (dacă crezi în fundaamente) – și asta presupune să ai niște lichiditați disponibile. Deci, nu ignora cash-ul; gândește-te la el ca la opțiunea de a cumpăra ieftin dacă piața intră în panică. În plus, pe termen scurt, piața aurului poate reacționa la decizii de politică monetară (ex: dacă Fed crește dobânda peste așteptări, aurul ar putea suferi temporar). În astfel de momente, cei fără rezerve ajung să vândă în pierdere. În schimb, cei pregătiți își pot consolida pozițiile.

În încheiere, “războaiele metalelor” continuă. Ce vedem astăzi – țări adunând aur, tarife, avioane pline de argint, investitori disperați să cumpere lingouri de investiții – e probabil doar începutul unei epoci în care regulile pieței se rescriu în timp real.

Aurul și argintul revin în prim-plan ca barometre ale încrederii în sistem. Pentru un investitor român, mesajul este să fie informat și cumpătat: metalele prețioase pot oferi stabilitate într-o  furtună financiară, dar trebuie înțelese riscurile și volatilitatea inerentă.

Un proverb românesc spune: “Să nu pui carul înaintea boilor.” Aplicat aici, înseamnă să nu te hazardezi fără să știi de ce cumperi.

Întrebări frecvente

1. De ce au crescut atât de mult prețurile aurului și argintului în ultimele luni?
R: Creșterea record a prețurilor se datorează unei convergențe de factori: cerere fizică foarte mare (bănci centrale, fonduri, populație) simultan cu penurie de metal disponibil pe piață. Aurul și argintul sunt văzute ca refugii sigure pe fondul inflației, al datoriilor publice enorme și al tensiunilor geopolitice. În plus, piața argintului a suferit un scurtcircuit de lichiditate, cu stocuri epuizate în Londra și costuri imense de împrumut, ceea ce a urcat prețul spot peste contractele futures. Toate acestea au creat un mediu de piață foarte tensionat, în care cumpărătorii licitează tot mai mult pentru a pune mâna pe metalele prețioase.

2: Ce rol joacă țările BRICS în această scumpire a metalelor prețioase?
R: Țările BRICS (precum China, Rusia, India) au un rol major – ele cumpără masiv aur (adesea chiar neoficial) pentru a-și reduce dependența de dolar. De asemenea, au creat un flux de metale către Est: rezervele de aur și argint migrează din Occident spre aceste țări, golind depozitele tradiționale din Londra. BRICS dezvoltă un sistem paralel de tranzacții și depozitare pentru aur, cu piețe proprii unde prețul se bazează pe livrări fizice și plăți în monede locale. Această reorientare slăbește influența piețelor vestice și contribuie la creșterea prețului aurului, întrucât oferta disponibilă public scade, iar cererea de “metal real” crește.

3: De ce se vorbește despre o “criză de argint”? E argintul pe cale să se termine?
R: Nu e vorba că se termină argintul în lume, ci că nu este suficient argint acolo unde este nevoie, când este nevoie. Piața argintului trece printr-o criză de lichiditate: în Londra, centul global al argintului, pur și simplu nu se găsesc suficiente lingouri pentru livrare. Asta din cauza deficitelor de producție din ultimii ani (cererea a tot depășit oferta, consumându-se stocurile), a trimiterii unor cantități mari în SUA (de teama tarifelor), și a unui boom de cerere industrială (panouri solare, electronice) care ține ocupată o bună parte din producție. Prin urmare, cei care au nevoie urgentă de argint oferă preț mai mare (de aici prețul spot record), costul de împrumut a argintului a urcat enorm (semn de panică), iar unii chiar au început să trimită argint cu avionul peste Atlantic pentru a acoperi golul. E o situație de dezechilibru temporar, dar dacă persistă, poate forța prețurile și mai sus pentru a readuce metalul pe piață.

4: Ar trebui să cumpăr și eu aur sau argint acum? Nu este prea târziu?
R: Decizia de a cumpăra depinde de situația ta financiară și de orizontul de timp. Prețurile sunt la niveluri istorice, deci volatilitatea va fi ridicată – pot exista corecții temporare semnificative. Totuși, mulți analiști cred că ne aflăm într-un ciclu ascendent de durată pentru metale, susținut de factori fundamentali (inflație, politici monetare relaxate, cerere de refugiu) și că aceste niveluri ar putea fi depășite în viitor. Aurul și argintul pot fi o poliță de asigurare într-un portofoliu, dar ideal ar fi să reprezinte un procent adecvat (ex: 10-20% din investiții, în funcție de profilul de risc. Dacă nu ai deloc expunere, cumpărarea treptată (averaging) e o strategie bună – împărți suma în tranșe, ca să reduci riscul de timing greșit. Important: informează-te bine (așa cum faci citind acest articol) și nu investi orbește din FOMO (teama de a pierde trendul). Prețul a crescut mult, dar motivațiile din spate sunt solide; dacă crezi în ele și ai o viziune pe termen lung, nu e prea târziu să ai o mică rezervă de aur/argint ca hedge.

5: Cât de sus ar mai putea ajunge aurul în viitor și ce ar putea opri ascensiunea?
R: Prognozele variază foarte mult. Unele modele macro indică ținte teoretice extrem de înalte (ex: >$30.000/uncie dacă aurul ar acoperi integral datoria SUA.. Mai realistic, analiști reputați văd posibil $5.000 sau chiar $10.000 în următorii ani, dacă actualele tendințe continuă (inflație persistentă, de-dolarizare, cerere investițională sporită). Ce ar putea tempera ascensiunea? O întărire a politicilor monetare peste așteptări (dobânzi real pozitive mari) ar crește atractivitatea altor active și ar pune presiune pe aur. De asemenea, o detensionare geopolitică majoră sau reducerea deficitelor ar readuce încredere în sistemul fiat și ar diminua cererea de refugiu. Și nu în ultimul rând, dacă prețul aurului urcă prea repede, băncile centrale ar putea vinde o parte ca să stabilizeze (cum a fost în anii ’80 – deși acum e puțin probabil, că ele sunt cumpărătoare). Reține că drumul nu va fi drept: vor fi suișuri și coborâșuri. Dar mulți experți consideră că fundamentele actuale favorizează o tendință de creștere pe termen lung pentru aur și argint. Ca investitor, cel mai bine e să nu te concentrezi pe o cifră exactă, ci pe rolul pe care aurul îl joacă – de protecție. Dacă ți-ai asigurat acel rol în portofoliu, vei fi mulțumit indiferent dacă va fi $3000 sau $6000, pentru că metalul își va fi îndeplinit scopul: să-ți păstreze averea intactă în vremuri tulburi.

Surse:

• Kitco News – analize și știri despre maximele record ale aurului și argintuluimining.cominvesting.com, interviuri cu Josh Phair (Scottsdale Mint) despre lupta globală pentru metalemining.commining.com și rapoarte privind “marea repricing” a auruluiyoutube.com.

• Reuters – rapoarte despre criza de lichiditate a argintului: argint spot record >$51, tarifele SUA și transferul de metal spre Londrareuters.comreuters.com; recomandările Morgan Stanley de alocare 20% în aur pentru portofolii ca hedge anti-inflațiereuters.comreuters.com.

• Bloomberg (via Mining.com) – detalii despre squeeze-ul istoric al argintului: transporturi cu avionul, costuri de împrumut >100%, stocuri Londra prăbușitemining.commining.com; creșteri de preț pe fondul temerilor de datorii și tensiuni SUA-Chinamining.com.

• Investing.com – analiza “Silver flashes rare warning signal” despre backwardation-ul argintului, deficitul de 5 ani (~800 Moz) și cererea industrială inelastică (solară, EV) ce accentuează crizainvesting.cominvesting.com.

• World Gold Council / WEF – statistici despre achizițiile record ale băncilor centrale (1.136 tone în 2022, cu ~741 t neatribuite oficial, sugerând cumpărări ascunse de China/Rusia)weforum.orgweforum.org.

• Agerpres (Știre în limba română) – cererea crescândă de aur în România pe fondul inflației și tulburărilor globale, cu tot mai mulți români cumpărând lingouri ca formă de protecție a capitaluluiagerpres.roagerpres.ro.