Aur
591,55 lei
(0.05%)
Argint
8,42 lei
(0.05%)
Platină
240,15 lei
(0.13%)
Paladiu
187,42 lei
(0.13%)

Principalul mesaj al pieței este că povestea structurală a aurului rămâne intactă, dar prețul este dominat pe termen scurt de dobânzi, inflație, dolar și petrol.
World Gold Council considera, la începutul lunii, că aurul ar putea rămi într-un interval de aproximativ ±5% dacă scenariul macroeconomic nu se modifică.
Datele de la sfârșitul lunii au confirmat această idee: inflația americană mai redusă a susținut aurul, dar întărirea dolarului și riscul unor noi majorări de dobândă au limitat creșterea.
Un raport al LMBA ( publicat în London Bullion Market Association in 15 iulie sub denumirea de LBMA Precious Metals Market Report: Q2 2026 – A Tale of Two Commoditie0s )pe cel de al doilea trimestru explică de ce escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu nu a produs reacția tradițională de creștere a aurului.
Blocarea și perturbarea Strâmtorii Hormuz au scumpit petrolul și au amplificat așteptările de inflație și de majorare a dobânzilor, ceea ce a redus atractivitatea metalelor fără randament.
Aurul a pierdut 14,7% în trimestrul al doilea, iar argintul 21,47%; platina și paladiul au scăzut cu 20,42%, respectiv 17,79%.
Totuși, aurul din seifurile londoneze a crescut la 9.464 de tone în iunie, iar cantitatea de argint la 28.082 de tone, fără semne clare ale unor retrageri fizice masive din Londra
Băncile centrale au oferit cele mai importante semnale fundamentale. China a adăugat aproape 15 tone de aur în iunie, cea mai mare creștere lunară a rezervelor sale din ultimii peste doi ani și jumătate. La nivel global, World Gold Council a estimat cumpărări de 289 de tone în trimestrul al doilea, o revenire puternică după încetinirea din primul trimestru.
BNR și-a menținut rezerva fizică la 103,6 tone, deși valoarea acesteia în euro a scăzut odată cu cotația internațională.
Cererea investițională a trimis un mesaj mai nuanțat.
ETF-urile globale garantate cu aur au înregistrat ieșiri de 8,9 miliarde USD în iunie, dar fluxurile cumulate din prima jumătate a anului au rămas pozitive, la aproximativ 8 miliarde USD.
Asia a fost principalul motor al intrărilor, în timp ce America de Nord a rămas regiunea cu cele mai mari retrageri.
Investițiile în lingouri și monede s-au menținut la 307 tone în trimestrul al doilea, ceea ce arată că interesul pentru aurul fizic a rezistat mai bine decât unele forme financiare de expunere.
Pentru argint, perspectiva este împărțită între deficitul structural și slăbiciunea ciclică.
Reuters a redus prognoza mediană pentru 2026 la aproximativ 72 USD pe uncie, deși acum este la aproximativ 50$ pe uncie pe fondul încetinirii activității industriale și al problemelor din sectorul solar. În același timp, rapoartele bursiere și sectoriale continuă să indice cerere pe termen lung din inteligență artificială, electronică, vehicule electrice și infrastructură energetică.
Concluzia este simplă: iulie nu a confirmat un nou trend ascendent, dar a arătat că sub, și puțin peste 4.000 USD uncia de aur apar tot mai mulți cumpărători, iar cererea instituțională continuă să ofere un prag de susținere.