Aurul a trecut de 4.300 de dolari. De ce se vorbește din nou despre Marea Inflație a anilor ’70?

Vineri, 7 august, aurul spot se afla în jurul valorii de 4.340 de dolari, după ce în cursul zilei urcase spre 4.370 de dolari, iar avansul săptămânal depășea 7%.

Argintul a urcat în zona de 63-65 de dolari pe uncie, iar platina s-a apropiat de 1.750 de dolari. În spatele acestei mișcări s-au întâlnit mai multe forțe: slăbirea pieței muncii din SUA, schimbarea așteptărilor privind dobânzile Fed, revenirea capitalului în ETF-urile cu aur, cumpărările băncilor centrale și riscurile geopolitice.

Ce a împins prețul aurului peste 4.300 de dolari?

Scânteia a venit din Statele Unite.

Raportul ADP publicat miercuri arătase deja o creare de numai 44.000 de locuri de muncă în sectorul privat, sub așteptări.

Vineri, 7 august, datele oficiale au surprins și mai mult piața: economia americană a pierdut aproximativ 23.000 de locuri de muncă în iulie. Înaintea raportului, investitorii atribuiau o probabilitate de aproape 60% unei noi majorări a dobânzii Fed în septembrie. După publicarea datelor, probabilitatea a coborât sub 50%.

Legătura dintre aceste cifre și aur este mai simplă decât pare.

Aurul nu generează dobândă, așa că trebuie să concureze permanent cu obligațiunile și alte active care oferă randament.

Dacă investitorii cred că Fed va menține dobânzile ridicate sau le va majora, obligațiunile devin mai atractive, iar aurul poate pierde teren.

Dacă economia slăbește și perspectivele unor noi majorări se reduc, costul de oportunitate al deținerii aurului scade. În prima săptămână din august, peste acest mecanism s-au suprapus un dolar mai slab și randamente mai mici ale obligațiunilor americane, combinație care a favorizat metalul prețios.

Mișcarea nu s-a sprijinit însă numai pe datele din piața muncii. World Gold Council a raportat că ETF-urile globale susținute de aur au atras aproximativ 3 miliarde de dolari în iulie, după două luni de ieșiri.

Deținerile acestor fonduri au crescut cu 23 de tone, la 4.068 de tone. În paralel, băncile centrale au continuat să cumpere aur, iar China a adăugat aproximativ 20 de tone numai în iulie, cea mai mare achiziție lunară raportată din octombrie 2023.

Aceste cumpărări oferă pieței o bază pe care fluctuațiile zilnice nu o explică întotdeauna. Investitorii financiari intră și ies mai repede din poziții, în funcție de dobânzi, dolar sau știrile momentului. Băncile centrale cumpără aur în contextul administrării rezervelor, diversificării și reducerii expunerii față de alte active.

Tocmai această diferență de comportament poate susține cererea chiar și atunci când piața trece prin corecții.

Aurul a depășit deja scenariul de bază al World Gold Council

Creșterea din august este cu atât mai interesantă dacă o comparăm cu perspectiva publicată de World Gold Council la începutul lunii iulie.

În scenariul său de bază, WGC considera că aurul ar putea oscila în a doua jumătate a anului cu aproximativ 5% în sus sau în jos față de nivelul de 4.100 de dolari pe uncie. Orientativ, această estimare plasa piața între aproximativ 3.895 și 4.305 dolari.

Pe 7 august, aurul trecuse deja de marginea superioară a acestui interval. WGC arătase însă că deteriorarea condițiilor economice, schimbarea așteptărilor privind dobânzile și revenirea investitorilor ar putea crea un scenariu mai favorabil aurului.

Toate trei au început să apară, într-o anumită măsură, în ultimele săptămâni. Organizația vede zona de 4.500 de dolari ca posibilă într-un scenariu pozitiv, în timp ce o mișcare susținută spre 5.000 de dolari ar presupune catalizatori macroeconomici mult mai puternici.

Separat, UBS estimează un nivel de aproximativ 5.000 de dolari în prima jumătate a anului 2027. Aceste niveluri sunt scenarii și prognoze instituționale, nu prețuri garantate.

De ce revine tocmai acum comparația cu Marea Inflație din anii 1970?

World Gold Council a mai publicat pe 6 august o analiză dedicată riscului unui al doilea val de inflație asemănător anilor ’70.

Comparația trebuie înțeleasă corect. Ceea ce numim de obicei „inflația anilor ’70” a fost, de fapt, un proces mult mai lung, aproximativ între 1965 și 1982.

În Statele Unite, inflația era sub 2% la începutul anilor ’60, ajunsese în jurul valorii de 6% în 1970, urcase spre 12% la sfârșitul lui 1974 și s-a apropiat de 15% la începutul anului 1980.

Detaliul care interesează astăzi piețele este traseul. Inflația nu a crescut continuu timp de 15 ani. A urcat, a coborât suficient pentru a crea impresia că problema începea să fie rezolvată și apoi a venit un nou val. Această succesiune explică de ce economiști precum Torsten Slok, economistul-șef al Apollo, dar și analiștii World Gold Council și Bloomberg au readus în discuție precedentul anilor ’70.

Petrolul a avut atunci un rol major, însă povestea nu poate fi redusă la șocurile energetice.

Analiza Dallas Fed din februarie 2026 arată că inflația era deja ridicată înaintea primului șoc petrolier din 1973 și ajunsese la aproximativ 10% înainte ca șocul din 1979 să se manifeste pe deplin.

Politica monetară prea permisivă, destrămarea sistemului Bretton Woods și tolerarea inflației pentru prea mult timp au contribuit la pierderea controlului asupra anticipațiilor.

Când oamenii și companiile ajung să creadă că prețurile vor continua să crească, comportamentul lor se schimbă. Angajații cer salarii mai mari pentru a-și proteja puterea de cumpărare, iar companiile includ dinainte costurile viitoare în prețuri. Inflația începe atunci să capete inerție, iar oprirea ei devine mult mai costisitoare.

Ce a făcut Fed atunci și ce face Fed acum?

În mare parte din perioada Marii Inflații, Federal Reserve a ezitat între combaterea creșterii prețurilor și protejarea economiei de recesiune.

Momentul decisiv a venit după numirea lui Paul Volcker la conducerea Fed, în 1979. Politica monetară a devenit extrem de restrictivă, dobânzile au urcat puternic, iar economia americană a trecut prin recesiune. Tratamentul a fost dur, însă inflația a fost în cele din urmă adusă sub control.

Cercetarea Federal Reserve arată tocmai cât de mare poate deveni costul atunci când inflația reușește să se înrădăcineze în anticipațiile populației și companiilor.

Fed-ul din 2026 se află într-o situație diferită. La ședința din 29 iulie, rata fondurilor federale a fost menținută în intervalul 3,50%-3,75%, dar trei membri ai FOMC au votat pentru o majorare de 0,25 puncte procentuale.

Inflația rămâne peste obiectivul de 2%, iar inflația PCE de bază era de 3,3% în iunie. În același timp, piața muncii începe să slăbească.

Aici se află dilema Fed. Dacă banca centrală majorează dobânzile pentru a preveni reaccelerarea inflației, poate răci suplimentar economia. Dacă așteaptă prea mult, iar energia, șocurile de ofertă sau alte presiuni împing din nou prețurile în sus, riscul unui al doilea val inflaționist crește. Fed trebuie, metaforic vorbind, să facă echilibristică prea multă ”frână” poate opri economia, prea puțină poate lăsa inflația să prindă din nou putere.

Suntem aproape de o repetare a anilor ’70?

În iunie 2026, inflația CPI (Consumer Price Index / Indicele Prețurilor de Consum, care măsoară evoluția prețurilor pentru un coș standard de bunuri și servicii de consum) din SUA era de 3,5%, iar core PCE (Personal Consumption Expenditures Price Index, indicele prețurilor de consum personal care exclude prețurile volatile la alimente și energie, fiind indicatorul urmărit cu prioritate de Federal Reserve) se afla la 3,3%, cu mult sub nivelurile de două cifre din anii ’70.

Nici piața muncii nu oferă, deocamdată, imaginea unei economii supraîncălzite. Din contră, pierderea de locuri de muncă din iulie arată o încetinire.

Asemănările sunt însă suficient de vizibile pentru a justifica prudența. Inflația a coborât fără să revină încă la ținta Fed, energia rămâne scumpă, tensiunile din Orientul Mijlociu pot influența petrolul și transportul, iar banca centrală trebuie să împace riscul inflaționist cu o economie care începe să piardă din viteză.

World Gold Council subliniază o diferență esențială: un al doilea val de inflație este posibil, însă Fed-ul actual ar reacționa probabil mai repede decât Fed-ul anilor ’70.

ING ajunge la o concluzie asemănătoare și consideră că există paralele interesante, dar o repetare fidelă a Marii Inflații nu reprezintă scenariul de bază.

Ce înseamnă inflația pentru prețul aurului?

Relația dintre aur și inflație este mai nuanțată decât formula potrivit căreia inflația crește și aurul urcă automat. Dacă inflația accelerează atât de mult încât obligă Fed să majoreze agresiv dobânzile, randamentele reale pot crește, dolarul se poate întări, iar aurul poate intra sub presiune. Un mediu în care inflația rămâne persistentă, economia slăbește, iar randamentele reale nu urcă suficient poate fi, în schimb, mult mai favorabil metalului.

De aceea, aurul seamănă mai curând cu un barometru al tensiunilor din sistemul financiar decât cu un termometru care urmărește mecanic fiecare zecime de procent a inflației. El reacționează simultan la dobânzi, dolar, creștere economică, geopolitică, fluxurile investiționale și comportamentul băncilor centrale.

Argintul și platina au urmat creșterea aurului

Argintul a ajuns vineri în jurul valorii de 63-64 de dolari pe uncie, după ce în timpul sesiunii trecuse de 65 de dolari. Mișcarea sa poate fi uneori mai amplă decât cea a aurului deoarece argintul are o dublă natură: metal prețios și activ de investiție, dar și materie primă industrială. Silver Institute estimează pentru 2026 un deficit structural de aproximativ 46,3 milioane de uncii, în timp ce cererea pentru monede și lingouri ar urma să crească cu aproximativ 18%.

Platina a încheiat săptămâna în jurul valorii de 1.743-1.748 de dolari pe uncie. Și aici fundamentele rămân interesante: World Platinum Investment Council estimează al patrulea deficit anual consecutiv, de aproximativ 297.000 de uncii, iar stocurile disponibile deasupra solului ar putea coborî sub echivalentul a trei luni de cerere mondială.

Aurul, argintul și platina beneficiază astfel de contexte diferite. Aurul este dominat în prezent de Fed, randamente, dolar, geopolitică și cumpărările băncilor centrale. Argintul adaugă componenta industrială și deficitul structural, iar platina vine cu propriile constrângeri de ofertă.

Ce ar trebui să urmărească investitorii în continuare?

După creșterea de peste 7% din prima săptămână a lunii august, zona de 4.400-4.500 de dolari devine următorul reper important pentru aur.

O continuare a deteriorării datelor economice, reducerea probabilității unor noi majorări Fed și scăderea dolarului și a randamentelor ar favoriza testarea acestei zone. O revenire puternică a inflației ar putea schimba însă rapid calculele dacă Fed este obligată să adopte din nou o poziție mai dură.

Pentru cumpărătorul de aur fizic, încercarea de a ghici fiecare maxim și fiecare minim poate deveni o capcană.

La ce ar trebui să se gândească când își pun întrebrea: ”Când e momentul să cumpăr aur?”

În cazul unei investiții pe termen lung, contează și puritatea metalului, certificarea, proveniența, rafinăria, prima față de prețul spot și condițiile de răscumpărare.

Dimensiunea lingoului influențează, la rândul ei, flexibilitatea: mai multe lingouri de aur cu gramaje mici pot permite o valorificare treptată, în timp ce un singur lingou mare concentrează întreaga investiție într-o singură unitate.

Săptămâna 1-8 august nu ne spune că Marea Inflație s-a întors.

Ne arată însă cât de sensibilă a devenit piața la combinația dintre inflație persistentă, încetinirea economiei și politica Fed.

Aurul a trecut de 4.300 de dolari tocmai într-un moment în care investitorii încearcă să afle care dintre aceste forțe va câștiga.

Iar până când răspunsul devine mai clar, incertitudinea însăși rămâne unul dintre cele mai puternice argumente din spatele interesului pentru metalele prețioase.

Întrebări frecvente

De ce a trecut aurul de 4.300 de dolari în august 2026?

Principalul declanșator a fost slăbirea neașteptată a pieței muncii din SUA, care a redus așteptările privind o nouă majorare a dobânzii Fed. Mișcarea a fost susținută de intrările de capital în ETF-urile cu aur, cumpărările băncilor centrale și scăderea dolarului și a randamentelor obligațiunilor americane.

Se poate repeta Marea Inflație a anilor ’70?

Un al doilea val de inflație nu poate fi exclus, potrivit World Gold Council, însă datele actuale sunt foarte diferite de cele din anii ’70. Inflația americană se află în jurul valorii de 3-4%, față de nivelurile de 12-15% atinse atunci, iar Fed are astăzi o țintă explicită de inflație și instrumente mai clare de intervenție.

Poate aurul ajunge la 4.500 sau 5.000 de dolari?

World Gold Council consideră zona de 4.500 de dolari posibilă într-un scenariu macroeconomic favorabil aurului. O mișcare susținută spre 5.000 de dolari ar necesita factori mai puternici, precum deteriorarea accentuată a economiei, schimbări importante ale politicii monetare sau o creștere semnificativă a cererii investiționale. Nicio prognoză nu reprezintă o garanție privind prețul viitor.

Disclaimer

Acest material are scop exclusiv informativ și educativ. Nu reprezintă consultanță financiară, recomandare personalizată de investiții sau promisiune privind evoluția viitoare a aurului, argintului, platinei ori a altor active. Prețurile metalelor prețioase pot varia semnificativ, iar prognozele se pot modifica în funcție de datele economice, politica monetară și evenimentele geopolitice. În cazul metalelor prețioase fizice, prețul efectiv de cumpărare și cel de valorificare pot diferi de cotația spot în funcție de produs, gramaj, prime comerciale și condițiile de răscumpărare.