Ce este acordul UE–Mercosur?

Acordul de parteneriat comercial UE–Mercosur este un tratat amplu de liber-schimb negociat între Uniunea Europeană (UE) și blocul sud-american Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay). Practic, el va crea una dintre cele mai mari zone de comerț liber din lume, acoperind peste 700 de milioane de oameni și aproximativ 20% din PIB-ul global. Acordul prevede eliminarea tarifelor pentru peste 90% din produsele tranzacționate bilateral, dând naștere unui spațiu comercial uriaș cu circa 780 de milioane de consumatori. Pe scurt, UE și Mercosur își deschid reciproc piețele într-un mod fără precedent: Europa își va putea exporta mai ușor produsele industriale (autoturisme, echipamente, medicamente etc.), iar țările Mercosur vor avea acces sporit pe piața UE pentru produse agricole și materii prime.

Din punct de vedere tehnic, acordul UE–Mercosur face parte dintr-un Acord de Asociere mai larg (EMPA) care include și capitole de dialog politic și cooperare. Însă inima sa economică este Acordul Comercial Interimar (iTA) – pilonul de liber schimb. Acesta din urmă permite aplicarea provizorie a reducerilor tarifare imediat ce va fi ratificat de instituțiile europene, fără a aștepta aprobarea fiecărui stat membru. Obiectivul este ca beneficiile economice să înceapă cât mai curând, chiar înainte ca toate procedurile de ratificare națională să fie finalizate. Abia ulterior, întregul acord de parteneriat (ce include și aspecte politice, de mediu, investiții etc.) va intra în vigoare după ratificarea de către toate cele 27 de state ale UE – proces care ar putea dura mai mulți ani.

Pe scurt, acordul comercial UE–Mercosur va crea un cadru în care bunurile și serviciile vor circula mult mai liber între Europa și America de Sud.

Vorbim de tarife vamale reduse sau eliminate la mii de produse, proceduri simplificate și acces reciproc la piețe, inclusiv la achizițiile publice. Sectoare cheie precum agricultura, industria auto, chimică și farmaceutică sunt vizate pentru liberalizare.

De exemplu, tarifele Mercosur la importurile de mașini europene (în prezent de ~35%) vor fi reduse treptat, la fel și taxele UE pentru anumite produse agro-alimentare provenite din America de Sud. Nu întâmplător, acordul a fost denumit “un schimb: mașini contra carne”: Europa vinde mai multe bunuri industriale, iar Mercosur exportă mai multe alimente și materii prime. Desigur, realitatea este mai complexă, dar această imagine ilustrează esența pactului.

De ce acum? Context geopolitic și economic

Negocierile UE–Mercosur au început încă din 1999, dar au fost marcate de numeroase blocaje timp de peste două decenii. Abia în 2019 s-a ajuns la un acord politic inițial, însă ratificarea s-a împotmolit din cauza îngrijorărilor legate de mediu (precum defrișările din Amazon) și a opoziției unor state membre europene. De ce revine așadar acest acord în actualitate tocmai acum, în a doua jumătate a anilor 2020?

Contextul global tensionat și nevoia de diversificare: Trăim într-o perioadă de reașezare geopolitică. Pandemia, tensiunile comerciale SUA-China și războiul din Ucraina au perturbat lanțurile de aprovizionare și au evidențiat riscurile dependenței de puțini furnizori. Pentru UE, acordul cu Mercosur este o ocazie de a-și diversifica rutele comerciale și sursele de aprovizionare, reducând dependența excesivă fie de piața chineză, fie de alți parteneri tradiționali. În contextul în care protecționismul câștigă teren, finalizarea acestui pact transmite un semnal pro-globalizare și de deschidere a piețelor.

UE arată că încă mizează pe cooperare economică, contracarând tendințele de fragmentare geopolitică. “Importanța acestui acord depășește cu mult sfera economică. Este un semnal strategic într-un moment în care blocurile geopolitice slăbesc, iar fragmentarea crește – UE și Mercosur aleg cooperarea în detrimentul polarizării”, a subliniat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Schimbări politice favorabile: Un factor-cheie a fost și schimbarea atitudinii față de mediu în țările Mercosur, în special odată cu noua administrație din Brazilia.

În trecut, defrișările masive din Amazon și reglementările mai laxe din epoca președintelui Bolsonaro au făcut țările UE (precum Franța) reticente să aprobe tratatul. Acum, cu angajamente climatice mai solide din partea liderilor sud-americani, UE a reluat discuțiile, inserând clauze stricte de sustenabilitate și combatere a deforestării în acord. În esență, s-a dorit garantarea faptului că intensificarea comerțului nu va veni cu un cost ecologic de nesuportat.

Cursa pentru resurse strategice: Acordul apare și pe fondul unei adevărate curse globale pentru materiile prime critice – acele resurse esențiale pentru tranziția verde și digitală (litiu, metale rare, nichel etc.). UE și-a propus prin Actul privind Materiile Prime Critice să reducă dependența de un singur furnizor (cum e China) și să-și asigure surse diverse de aprovizionare până în 2030. În acest context, America de Sud devine o piesă strategică. Țări precum Brazilia și Argentina au rezerve uriașe de minerale critice, încă insuficient exploatate. Maroš Šefčovič, comisarul european pentru comerț, a subliniat că pactul UE–Mercosur poate transforma America de Sud într-un furnizor-cheie de astfel de resurse pentru Europa. Europa are nevoie urgentă de litiu, cupru, minereu de fier, nichel și altele pentru baterii, turbine eoliene, mașini electrice – iar țările Mercosur dispun din plin de ele. “Europa are nevoie de acces sigur la materiile prime pe care se bazează tranziția noastră verde și digitală – litiu, minereu de fier, nichel și altele. America Latină deține unele dintre cele mai mari rezerve din lume”, a explicat Ursula von der Leyen. Prin acest acord, UE își asigură un parteneriat strategic pentru resurse, făcând un pas important în direcția autonomiei strategice și a “de-riscurilor” (reducerea dependențelor) față de alte puteri.

Semnal politic pro-comerț liber: Nu în ultimul rând, momentul actual a fost ales și pentru că era nevoie de un succes notabil în politica comercială a UE. După ani în care acordul părea blocat, relansarea sa transmite un mesaj: Europa încă poate încheia tranzacții majore de liber schimb, contracarând narativele populiste sau propaganda ostilă integrării economice. S-a spus chiar că propaganda rusă, de exemplu, “vânează agresiv” astfel de inițiative, conștientă că o Europă cu multiple alternative comerciale este “mai greu de îngenuncheat”.

Prin urmare, finalizarea pactului UE–Mercosur are și o miză de imagine – arată lumii că două blocuri mari aleg punți economice în locul barierelor.

Beneficiile potențiale pentru Uniunea Europeană și România

Pentru Uniunea Europeană, acordul UE–Mercosur aduce o serie de avantaje economice și strategice:

• Acces extins la piețe și economii la export: Peste 60.000 de companii europene exportă deja în Mercosur, iar prin eliminarea tarifelor se estimează economii de circa 4 miliarde de euro anual la taxele de export pentru aceste firme. Numeroase alte afaceri – inclusiv întreprinderi mici și mijlocii – vor găsi mai ușor oportunități în această piață emergentă, ceea ce stimulează investițiile și crearea de locuri de muncă în Europa. Comisia Europeană estimează că până în 2040, datorită acordului, PIB-ul UE ar putea crește cumulat cu aproximativ 77,6 miliarde euro, exporturile UE cu 50 de miliarde (o creștere substanțială față de nivelul actual de ~55 mld.), susținând până la 600.000 de locuri de muncă suplimentare. Deși impactul macroeconomic direct pare modest (cca +0,1% din PIB-ul UE până în 2032, conform altor analize), importanța reală stă în oportunitățile microeconomice și semnificația geopolitică.
• Avantaje pentru industriile europene: Țările UE cu sectoare exportatoare puternice vor beneficia cel mai mult. De pildă, acordul este o gură de oxigen pentru industria auto europeană, care se confruntă cu o piață internă saturată. Mercosur (cu peste 250 de milioane de locuitori) este o piață în expansiune pentru autovehicule, unde în prezent importurile au taxe de până la 35% – taxe ce vor fi eliminate treptat. Producători auto europeni (VW, Stellantis, Renault ș.a.) vor putea vinde mai competitiv în Brazilia sau Argentina, întărindu-și poziția înainte ca rivalii chinezi să acapareze această piață emergentă. De asemenea, industrii ca cea chimică și farmaceutică (care în prezent suportau tarife Mercosur ~14%) vor câștiga prin acces mai ieftin la clienții sud-americani. Totodată, acordul deschide licitațiile publice din țările Mercosur pentru firmele europene, oferind noi contracte potențiale în infrastructură, energie, achiziții guvernamentale.
• Asigurarea materiilor prime critice: Așa cum menționam, un beneficiu major este securizarea importurilor de resurse strategice. Mercosur abundă în minereuri și metale rare esențiale pentru tehnologiile viitorului. Europa, care până acum era dependentă în proporții îngrijorătoare de furnizori unici, va putea stabili parteneriate pe termen lung cu Brazilia și Argentina pentru aprovizionarea cu litiu (pentru baterii), cupru (pentru energie verde), minereu de fier (pentru oțeluri), nichel, grafit etc.. Acest lucru susține obiectivul UE de independență strategică – diversificând lanțurile de aprovizionare departe de regiuni instabile sau monopoliste.
• Consumatori europeni avantajați: Un alt beneficiu adesea trecut cu vederea – consumatorii din UE vor avea acces la o varietate mai mare de produse la prețuri mai mici. Tarifele de import reduse înseamnă că produse precum cafeaua, zahărul, fructele exotice, carnea de vită sau de pui din țările Mercosur vor putea ajunge pe rafturile europene la prețuri mai accesibile. Competiția mai mare ține prețurile în frâu, ceea ce în contextul inflației recente e o veste bună pentru buzunarul cetățeanului de rând. De exemplu, contingentele de import negociate permit aducerea unei cantități limitate de carne sud-americană cu taxe zero sau reduse (echivalent cu ~1,5% din consumul total UE la carne de vită), completând oferta internă fără a o copleși.

Pentru România, impactul acordului UE–Mercosur trebuie privit prin două lentile: oportunități și provocări. România, ca parte a UE, se va înscrie în tendințele generale menționate mai sus, dar are și particularități:

• Șansa industriei auto și a subansamblelor: Chiar dacă România nu exportă direct autovehicule în America de Sud (modelele Dacia produse la Mioveni sunt destinate pieței europene, iar Ford Craiova nu produce pentru acel segment de piață), efectul indirect este esențial. România are o rețea vastă de fabrici de componente auto și subansamble (în special în Transilvania și Banat) – companii precum Bosch, Continental, Autoliv, Draexlmaier, Pirelli etc. Aceste unități lucrează în lanțul de aprovizionare al marilor producători europeni. Dacă, de exemplu, uzinele din Germania, Franța sau Spania își sporesc exporturile de mașini către Mercosur, atunci vor comanda mai multe piese de la furnizorii lor români. Industria componentelor auto din România va beneficia de volumul sporit de producție al constructorilor europeni. Cu alte cuvinte, când Volkswagen sau Renault vând mai mult în Brazilia, și fabrica de senzori din Timișoara sau cea de cablaje din Pitești are de lucru în plus. Acesta este un exemplu de câștig geostrategic pentru România, care poate juca un rol în lanțurile valorice extinse.
• Exportatori români sprijiniți: Acordul va elimina tarifele vamale pentru 91% din produsele exportate de UE, lucru benefic pentru toți exportatorii români. Chiar dacă volumul actual al comerțului direct România–Mercosur este relativ modest, companiile autohtone cu produse competitive (de la utilaje industriale la produse chimice sau IT) ar putea găsi acum mai ușor parteneri și clienți în țările sud-americane. De asemenea, participarea la licitațiile publice din Mercosur devine deschisă – poate firme românești de construcții, infrastructură energetică sau IT vor identifica proiecte în acea regiune. Important de reținut: România oricum exportă preponderent în UE; acordul Mercosur extinde orizontul geografic și reduce obstacolele de intrare pe o piață îndepărtată, ceea ce pe cont propriu ar fi dificil pentru firmele noastre.
• Prețuri mai mici la alimente și materii prime: Consumatorii români se vor bucura, la rândul lor, de produse alimentare mai ieftine importate din America de Sud. Carnea de vită argentiniană, mango sau avocado brazilian, cafeaua și zahărul – toate ar putea deveni mai accesibile ca preț, nefiind încărcate de taxe vamale. Chiar și vinurile sud-americane (cele din Chile și Argentina, foarte apreciate) ar putea deveni mai ieftine în supermarketuri. Pe de altă parte, fermierii români care cresc animale ar putea cumpăra furaje mai ieftine, întrucât grâul, porumbul sau șrotul de soia din Brazilia/Argentina ar intra liber pe piață. Pentru sectorul creșterii păsărilor sau porcilor de la noi, reducerea costurilor cu furajele poate crește marja de profit. Iar procesatorii din industria alimentară vor avea și ei acces la materie primă globală la preț mai scăzut. Toate acestea pot contribui la stabilizarea prețurilor alimentelor procesate în România.
• Poziționare geostrategică și fonduri UE: Prin susținerea acordului (România a votat pentru aprobarea lui la Consiliul UE), țara noastră se poziționează ca un stat membru pro-liber schimb, aliniat cu obiectivele strategice ale UE. Asta ne poate aduce capital diplomatic și oportunități viitoare. În plus, să nu uităm că UE a promis constituirea unui fond de criză de 6,3 miliarde de euro pentru agricultură și redirecționarea a 45 de miliarde din buget către dezvoltare rurală, tocmai pentru a atenua eventualele efecte negative asupra fermierilor europeni. România, având un sector agricol important, va fi eligibilă la aceste forme de sprijin, în cazul în care vreo ramură locală este afectată de importurile Mercosur.

Provocările acordului UE Mercosur

Desigur, beneficiile nu vin fără provocări. Acordul UE–Mercosur a stârnit și reacții de îngrijorare (pe care le detaliem în secțiunea următoare). Pentru România, principala temere este legată de agricultură: fermierii autohtoni se tem de concurența produselor mai ieftine din Mercosur și de posibila inundare a pieței cu alimente de import. Însă, conform textului acordului, cotele de import sunt limitate, iar mecanismele de salvgardare permit reintroducerea temporară a taxelor dacă influxul de importuri provoacă perturbări grave pe piața internă. De asemenea, toate produsele importate trebuie să respecte standardele sanitare și fitosanitare ale UE – nu se fac compromisuri la siguranța alimentară.

În teorie, deci, România are de câștigat per ansamblu, atâta timp cât implementarea acordului este atent monitorizată și măsurile de protecție sunt aplicate prompt dacă apar probleme.

Când ar putea fi ratificat acordul?

După cum s-a menționat, procesul formal de ratificare are mai multe etape. La finele anului 2025, statele membre ale UE (reprezentate în Consiliu) și Comisia Europeană au semnat acordul, în ciuda obiecțiilor persistente ale unor țări ca Franța și Polonia. Următorul pas crucial este aprobarea în Parlamentul European (PE). Calendarul optimist prevede un vot în PE în cursul anului 2026, după dezbateri și eventuale rezoluții.

Totuși, “lupta nu s-a încheiat”, după cum scria presa internațională. În interiorul Parlamentului European există facțiuni sceptice care ar putea încerca să blocheze sau să întârzie ratificarea. Deja s-a formulat propunerea de a trimite acordul UE–Mercosur spre verificare la Curtea Europeană de Justiție, invocând posibile incompatibilități legale. Dacă această cale este aleasă, implementarea ar putea fi înghețată până la 18 luni – timp în care Curtea ar analiza și s-ar pronunța.

Un astfel de scenariu ar amâna intrarea în vigoare efectivă până spre 2027. Pe de altă parte, dacă majoritatea europarlamentarilor susțin pactul și nu apar contestații juridice, acordul comercial interimar (iTA) ar putea intra în aplicare provizorie chiar din 2026. Procedural, e nevoie de aprobarea PE și de o decizie finală în Consiliu (cu majoritate calificată, care deja a fost atinsă fără votul Franței) pentru ca iTA să înceapă să producă efecte.

Ce se întâmplă însă cu ratificarea completă a acordului (EMPA), care necesită votul parlamentelor naționale ale tuturor statelor membre UE?

Aici lucrurile devin mai dificile și mai lente. Fiecare țară va trebui, conform procedurilor interne, să aprobe tratatul – în unele cazuri prin vot parlamentar, în altele chiar prin referendum (dacă se consideră o cedare de suveranitate). Experiența ne arată că aceste procese pot dura ani de zile.

De pildă, acordul comercial UE–Canada (CETA) este aplicat provizoriu din 2017, dar după 6 ani doar 17 din 27 de state UE îl ratificaseră definitiv. În cazul CETA, chestiuni legate de tribunalele de arbitraj pentru investiții au generat reticențe naționale. În acordul UE–Mercosur, capitolul de investiții e mai puțin pronunțat, însă angajamentele de sustenabilitate și temerile agricole ar putea crea dezbateri aprinse la nivel intern. Este posibil ca unele țări (Franța fiind un candidat evident, având alegeri prezidențiale în 2027 de exemplu) să amâne ratificarea până când obțin garanții suplimentare sau până când contextul politic intern devine prielnic.

În concluzie, scenariul probabil este : 2026 – aprobare în Parlamentul European și intrarea în vigoare provizorie a părții comerciale (iTA); 2026-2028 – derularea proceselor de ratificare naționale; până în 2028 – dacă toate statele membre ratifică, acordul complet (EMPA) intră oficial în vigoare. Dacă unele parlamente întârzie sau resping, s-ar putea prelungi și mai mult (sau s-ar căuta compromisuri adiționale, protocoale suplimentare pe mediu etc., pentru a convinge scepticii). Important de știut este că, odată ce iTA este în aplicare provizorie, reducerile tarifare și beneficiile comerciale vor fi deja resimțite, indiferent de ratificarea finală. Doar dacă un stat membru ar refuza categoric ratificarea, s-ar pune problema renegocierii sau chiar suspendării acelor prevederi. Însă de regulă, presiunea economică a beneficiilor creează momentum pentru ca toți să ratifice în cele din urmă.

Controverse Mercosur

Niciun acord comercial de asemenea amploare nu se putea contura fără controverse aprinse. Pactul UE–Mercosur a fost întâmpinat cu proteste de stradă, dispute politice și critici din partea societății civile, atât în Europa, cât și în America de Sud. Iată care sunt principalele puncte sensibile:

• Temeri ale fermierilor europeni: Agricultorii din UE (în special din Franța, Irlanda, Polonia, dar și din România) au fost vocali în opoziția lor. Ei se tem că o creștere a importurilor de carne de vită, pasăre, zahăr, cereale sau suc de portocale din Mercosur i-ar putea scoate din afaceri. Argumentul lor este că fermierii sud-americani au costuri mult mai mici – terenuri mai întinse, forță de muncă mai ieftină, climă favorabilă, reguli de mediu mai puțin stricte – deci pot oferi produse la prețuri cu care fermierii europeni, supuși standardelor ridicate și costurilor mari, nu pot concura. Chiar și cu contingente limitate, există suspiciunea că acestea ar putea fi depășite sau ocolite, inundând piața UE. De exemplu, cota convenită de import fără tarif pentru carne de vită este de ~99.000 tone (circa 1,5% din consumul UE), dar fermierii europeni se tem că această limită nu va fi respectată și prețurile interne vor scădea. Amintirea eliminării cotelor de lapte din 2015, care a dus la prăbușirea prețurilor, este invocată ca precedent nefericit.
• Standarde sanitare și de mediu: O critică majoră este că în țările Mercosur se folosesc practici agricole interzise în Europa de mult timp. Pesticide neonicotinoide, substanțe chimice sau organisme modificate genetic – acceptate sau utilizate pe scară largă în Brazilia și Argentina – sunt strict reglementate sau interzise în UE. La fel, hormoni de creștere în carnea de vită sau pui pot fi prezenți acolo, dar sunt ilegali aici. Criticii acordului susțin că va fi aproape imposibilă garantarea aplicării standardelor înalte europene pe lanțul de producție sud-american. Ei se întreabă: vom putea verifica fiecare fermă din Amazon dacă respectă normele? Riscul perceput este de dumping: importuri mai ieftine tocmai pentru că nu se supun acelorași rigori de mediu și siguranță, ceea ce înseamnă concurență neloială. La aceste îngrijorări, Comisia Europeană răspunde că acordul conține clauze explicite: orice produs care intră în UE trebuie să respecte standardele UE. Se vor intensifica inspecțiile, auditurile și trasabilitatea, astfel încât, de exemplu, carnea importată să nu provină din ferme deforestatoare sau care folosesc substanțe ilegale. Acordul prevede chiar recunoașterea reciprocă a peste 350 de indicații geografice europene (ex: Champagne, Prosciutto di Parma, Telemea de Ibănești etc.), asigurând protecția acestor denumiri în Mercosur. Cu toate acestea, scepticii rămân vigilenți: ei amintesc că pe hârtie regulile pot fi perfecte, dar implementarea pe teren e marea provocare, mai ales când vorbim de monitorizat practicile într-o regiune atât de vastă cum e Amazonul.
• Defrișări și schimbări climatice: Aspectul ecologic este, probabil, cea mai mare piatră de încercare. ONG-uri de mediu, activiști și chiar unii politicieni numesc acordul “o catastrofă pentru păduri”. Logica lor: dacă Mercosur va exporta mai multă carne și soia către UE, se va cultiva/crește mai mult la ei, deci se vor defrișa și mai multe păduri tropicale pentru a face loc pășunilor și terenurilor agricole. Brazilia și Argentina sunt deja în topul țărilor afectate de deforestare, iar o cerere crescută de produse agricole ar putea puncta și mai tare plămânul verde al planetei. În plus, transportul transatlantic intensificat înseamnă emisii de carbon sporite. Uniunea Europeană a încercat să răspundă acestor temeri incluzând în acord un capitol de dezvoltare durabilă cu angajamente ferme de a implementa Acordul de la Paris privind clima și de a combate tăierile ilegale de păduri. Mai mult, UE tocmai a adoptat un Regulament care interzice importurile de produse legate de deforestare (ex: lemn, soia, carne provenite din terenuri defrișate), iar acest acord va trebui să se alinieze și la acea legislație. Cu toate acestea, criticii remarcă un potențial conflict: țările Mercosur consideră unele dintre aceste condiționalități de mediu drept “ingerințe”, deci aplicarea lor strictă ar putea genera tensiuni comerciale. Pe scurt, miza ecologică rămâne delicată: succesul acordului va depinde de încrederea reciprocă că dezvoltarea comerțului nu se va face cu prețul distrugerii mediului.
• Opoziția politică și publică: În Europa, partidele politice de stânga radicală, ecologiștii, dar și unele partide de dreapta naționalistă se opun vehement acordului. Ei invocă suveranitatea alimentară (să nu depindem de importuri pentru mâncare), protejarea fermierilor locali și respectarea angajamentelor climatice asumate de UE (European Green Deal). În Franța, președintele Emmanuel Macron – presat de opinia publică și de influenta federație a fermierilor – a condiționat semnarea de garanții suplimentare de mediu. Chiar și în Germania inițial au existat rezerve din partea verziilor. În România, subiectul a încins spiritele la finalul lui 2025: eurodeputații unui partid major de opoziție (PSD) au criticat acordul și “au asigurat că există măsuri de salvgardare” pentru agricultorii români, deși guvernul votase favorabil în Consiliu. În Coaliția de guvernare de la București a izbucnit chiar un mic scandal politic legat de cine și cum a mandatat votul pentru Mercosur. Aceste turbulențe arată că acordul e folosit și ca armă retorică de curentele eurosceptice sau suveraniste, care speculează temerile populației. Retorica lor vede în astfel de tratate un troc în care țările est-europene ar fi “trădate” în favoarea marilor puteri economice. În realitate, UE a introdus, la insistența statelor cu agricultură puternică, mecanisme de protecție fără precedent pentru fermieri – de la clauze de salvgardare rapidă până la fonduri financiare de compensare. Oficialii europeni insistă că pactul nu va dăuna fermierilor europeni și că, dimpotrivă, le va deschide piețe noi pentru exporturile lor de produse premium (vinuri, brânzeturi, ulei de măsline etc.). Ursula von der Leyen a afirmat clar: “acordul aduce rezultate nu doar pentru industrie, ci și pentru fermieri – exporturile agricole ale UE se preconizează că vor crește cu aproape 50%, iar produsele noastre tradiționale vor fi protejate și promovate în America Latină”. Cu toate acestea, a convinge pe toată lumea va fi dificil. Acordul UE–Mercosur rămâne un subiect sensibil, unde comunicarea transparentă și atenția la implementare vor fi vitale pentru a risipi temerile și pentru a asigura un rezultat win-win.

De ce aurul nu intră în negocierea Mercosur sau a altor acorduri comerciale?

Motivul principal este că aurul nu este privit doar ca o marfă, ci ca un activ financiar universal. Spre deosebire de grâu sau automobile, aurul nu are nevoie de tratate care să îi faciliteze circulația – el a fost dintotdeauna un “limbaj economic” comun peste granițe. Băncile centrale îl dețin ca rezervă strategică, investitorii îl cumpără ca refugiu de valoare, iar piețele globale îi stabilesc prețul în timp real, independent de tarife vamale.

Astfel, comerțul cu aur funcționează într-un registru diferit, aproape paralel cu comerțul general de bunuri.

Un indiciu elocvent al acestui statut special este regimul fiscal aplicat aurului în interiorul Uniunii Europene. Pentru a încuraja folosirea aurului ca instrument financiar, UE a decis încă din 1998 că aurul de investiții va fi scutit de taxa pe valoare adăugată (TVA). Altfel spus, lingourile și monedele de aur pur destinate economisirii nu sunt purtătoare de TVA în nicio țară a UE, inclusiv în România. Este o exceptare notabilă: în timp ce bunurile obișnuite sunt taxate și fac obiectul negocierilor de reducere a TVA sau a accizelor, aurul a fost scos din această ecuație.

Decizia UE nu are legătură cu un acord comercial anume, ci cu recunoașterea faptului că aurul investițional este “similar altor instrumente financiare” (care de regulă sunt scutite de TVA). Prin aceasta, aurul a primit un rol oficial de activ de economisire, nu de simplu bun de consum.

Diferența devine clară dacă ne gândim că bijuteriile din aur, fiind considerate produse de lux/consum, se vând cu TVA (de pildă, 19% în România, 21% în alte state UE), pe când un lingou de aur pur de 100g se vinde fără TVA.

Spre deosebire de petrol, grâne sau cupru, al căror preț poate fi influențat puternic de tarife vamale, embargo-uri sau carteluri, prețul aurului se mișcă într-un ecosistem financiar aproape pur. El reflectă așteptările investitorilor privind inflația, ratele dobânzilor, stabilitatea monedelor și alte riscuri globale, nu termeni contractuali dintr-un acord de liber schimb. Faptul că aurul este “marele absent” din acordul UE–Mercosur nu înseamnă că e neglijabil – dimpotrivă, arată că e atât de important încât e tratat separat de jocul politic al comerțului. E ca și cum marile puteri tacit înțeleg că aurul rămâne ultimul resort de încredere, un refugiu atemporal pe care nu-l pui la mezat în tratative comerciale.

Concluzii: Reconfigurări globale în comerț

Acordul comercial UE–Mercosur este, fără îndoială, un moment de cotitură pentru relațiile economice dintre Europa și America Latină. El aduce oportunități semnificative – acces la piețe, resurse și produse – dar și provocări ce trebuie gestionate cu grijă – de la protejarea fermierilor până la salvarea pădurilor tropicale. Pentru România, ca parte a UE, tratatul poate însemna dezvoltare industrială și prețuri mai bune pentru consumatori, cu condiția să ne sprijinim adecvat agricultura și să valorificăm șansa integrării în lanțurile globale.