Originea și primele monede numite “leu”

Numele monedei leu provine de la talerii olandezi din secolul al XVII-lea, numiți leeuwendaalder (taler-leu), care circulau pe teritoriul principatelor române wikipedia.org. Aceste monede aveau gravată pe revers imaginea unui leu rampant (adică, în poziția cu labele din față ridicate), iar localnicii au început să le numească simplu “lei”. Chiar și după ce talerii originali au ieșit din uz, denumirea de “leu” a rămas ca termen generic pentru bani în țările românești.

 Practic, leul era la început o idee, nu o monedă unică – timp de secole, pe teritoriul românesc au circulat peste 100 de tipuri diferite de monede străine și locale (ducat, zlot, galben, rubla etc.) și totuși lumea vorbea despre prețuri în “lei” ca referință comună.

Această situație s-a menținut până în secolul al XIX-lea. Încă de pe vremea domnitorilor medievali au existat încercări de a bate monedă locală – de pildă, Vladislav I în Țara Românească a emis ducați din argint încă din secolul al XIV-lea, iar Petru Mușat în Moldova a bătut groși de argint la sfârșitul secolului al XIV-lea. Totuși, autonomia monetară era limitată de puterile suzerane. Un episod celebru este cel al lui Constantin Brâncoveanu, care a emis pe ascuns o medalie-moneda cu efigia sa în 1713 – gest considerat de otomani un act de independență ce a contribuit la condamnarea sa. Pe parcursul secolelor, monedele străine (galbeni austrieci, ruble rusești, venetieni etc.) au rămas principala formă de bani, dar în limbajul comun valoarea lor era raportată la “lei”. Așadar, leul ca monedă își aștepta momentul de afirmare.

Adoptarea leului ca monedă națională (secolul XIX)

Odată cu Unirea Principatelor (Moldova și Țara Românească) sub Alexandru Ioan Cuza, a apărut nevoia unei monede naționale proprii. Cuza a dorit inițial introducerea monedei numite “român” sau “romanat”, însă planul său a fost blocat de lipsa aurului și a argintului în vistierie și de opoziția Imperiului Otoman, care nu permitea statelor vasale să emită monedă proprie.

Abia după abdicarea lui Cuza, în timpul domniei lui Carol I, proiectul a prins viață. La 22 aprilie 1867, prin lege, leul românesc a devenit oficial unitatea monetară a României, noul stat format din Unirea Principatelor.

Totuși, instaurarea efectivă a leului nu a fost instantanee. Imperiul Otoman, încă la putere s-a opus vehement introducerii monedei naționale. A fost nevoie de trei ani pentru ca primele monede în lei să fie bătute și puse în circulație.

Sistemul monetar adoptat de România era aliniat la Uniunea Monetară Latină, folosind monede din aur și argint, astfel încât leul era echivalent ca valoare și compoziție cu francul francez, lira italiană etc. Primele monede românești emise includeau piese din aur de 5, 10 și 20 lei, monede din argint de 50 bani, 1, 2 și 5 lei și monede de bronz de 1, 2, 5, 10 bani Standardul bimetalic aur-argint a fost gândit pentru a conferi credibilitate monedei românești pe plan internațional.

Un fapt interesant este că denumirea “leu” a fost preferată în defavoarea altor propuneri (precum “românul”) tocmai datorită utilizării sale populare îndelungate. Practic, autoritățile au oficializat un nume pe care oamenii îl foloseau deja de generații întregi pentru bani, chiar dacă până atunci nu existase o monedă națională unificată. Așa s-a născut leul modern în a doua jumătate a secolului XIX, în plin proces de afirmare a identității naționale și economice a României.

Perioade de război și hiperinflație (secolul XX)

După debutul promițător al leului în epoca de aur a monedelor metalice, secolul XX avea să aducă încercări serioase pentru moneda românească. În Primul Război Mondial, convertibilitatea leului în aur și argint a fost suspendată, ceea ce a dus la deprecierea severă a monedei.

Practic, România a renunțat la acoperirea în metal prețios și a trecut, ca multe alte țări beligerante, la un regim de monedă fiat (bancnote tipărite fără echivalent în aur). Consecința a fost o inflație galopantă: leul a pierdut aproape 3000% din valoare față de aur în acea perioadă, ilustrare drastică a efectelor războiului asupra economiei.

Perioada interbelică a fost marcată de încercări de stabilizare și reforme monetare, însă al Doilea Război Mondial a adus din nou perturbări majore. După război, odată cu instalarea regimului comunist, România a cunoscut două denominări ale leului (în 1947 și 1952) pentru a tăia zerourile adunate de inflație.  Aceste reforme monetare bruște, în care cetățenii se trezeau peste noapte cu economiile “tăiate”, au erodat încrederea în monedă. Totuși, problemele abia începeau: deceniile comuniste au fost marcate de control strict al cursului, penurie de bunuri și inflație reprimată statistic, care însă a “explodat” după 1990.

În anii ’90, odată cu tranziția la economia de piață, leul a trecut printr-o perioadă de hiperinflație. Între 1990 și 2000, România a înregistrat cea mai mare rată de inflație din istoria sa – prețurile au crescut cumulat cu 317% doar în acea decadă. Practic, în anii ’90 banii pierdeau valoare de la o lună la alta într-un ritm amețitor, ceea ce a făcut viața extrem de dificilă pentru populație. Salariile trebuiau indexate frecvent, magazinele afișau prețuri cu cifre tot mai lungi, iar bancnotele de 1.000.000 lei (vechi) au devenit o obișnuință spre sfârșitul decadei. Acea perioadă a fost un test dur pentru leu: mulți români își pierduseră încrederea în moneda națională și se uitau fie la dolarul american de pe piața neagră ca etalon, fie la visul unei viitoare treceri la euro.

Leul nou și stabilizarea (după 2005)

Pentru a pune capăt inflației cronice și a recâștiga încrederea publicului, Banca Națională a operat la 1 iulie 2005 o denominare majoră: a introdus leul nou (RON), tăind patru zerouri din denominare (1 RON = 10.000 ROL, unde ROL era vechiul leu). Această conversie tehnică a făcut calculele financiare mult mai ușoare (brusc un salariu de 10.000.000 lei vechi a devenit 1.000 lei noi), dar a avut și un rol psihologic, semnalând începutul unei noi ere de stabilitate.

Tot în 2005, bancnotele românești au fost modernizate: s-a trecut la tipărirea lor pe suport de polimer (plastic) în loc de hârtie, pentru o durabilitate mai mare și măsuri de siguranță sporiteRomânia a fost, de altfel, prima țară europeană care a scos în circulație bancnote din polimer, încă din 1999 când a emis o ediție specială de 2.000 de lei (vechi) dedicată eclipsei totale de soare.

Bancnotele noi introduse în 2005 aveau design asemănător celor vechi, cu personalități și teme naționale, însă culorile și dimensiunile au fost ajustate. De exemplu, bancnota de 500 lei (noi) îl are în continuare pe Mihai Eminescu, iar cea de 100 lei pe Ion Luca Caragiale, la fel ca echivalentele vechi de 5.000.000 și 1.000.000 lei, respectiv. Monedele subdivizionare (banii) au rămas la valorile de 1, 5, 10 și 50 bani. O noutate notabilă apărută mai recent (în 2021) este introducerea bancnotei de 20 lei – prima bancnotă românească ce înfățișează o personalitate feminină (eroina Ecaterina Teodoroiu) și menită să acopere o nevoie practică de denominație intermediară între 10 și 50 lei.

Din 2005 până astăzi, leul nou a rămas relativ stabil comparativ cu anii ’90, dar tot a suferit devalorizare treptată. . Aceasta arată că, deși epoca hiperinflației s-a încheiat, inflația rămâne un fenomen care erodează încet dar sigur valoarea banilor în timp.

Lecții din istoria leului și situația actuală

Leul românesc, cu ale sale suișuri și coborâșuri, este ca un bătrân martor al istoriei economice a țării. În cei peste 150 de ani de existență oficială și chiar mai mult ca idee, leul a trecut prin imperii, războaie, schimbări de regim și tranziții dificile, demonstrând o capacitate remarcabilă de supraviețuire. Faptul că România are încă propria monedă în 2025 (spre deosebire de alte țări europene care au adoptat euro) arată reziliența și simbolistica leului ca element de suveranitate economică.

Totodată, povestea leului ne învață câteva lecții importante. Prima ar fi că valoarea banilor nu e bătută în piatră – ea depinde de contextul economic și de politicile monetare. Un leu de aur de acum 100 de ani își păstrează valoarea intrinsecă, pe când o bancnotă de hârtie din 1993 poate astăzi nu mai valorează nimic. A doua lecție este importanța încrederii publicului: momentele în care oamenii și-au pierdut încrederea în leu (de exemplu, în anii ’90) au fost cele mai dificile, iar eforturile Băncii Naționale s-au concentrat mult pe recâștigarea acestei încrederi, fie prin stabilizare, denominare, fie prin comunicare transparentă.

În prezent, leul se menține relativ stabil, cu o inflație anuală în general ținută sub control (deși 2022-2023 au adus un puseu inflaționist global care s-a resimțit și la noi). BNR gestionează cursul leului într-un regim controlat, permițând variații moderate față de euro și dolar, astfel încât să protejeze puterea de cumpărare internă. Iar românii, deși aspiră poate cândva la adoptarea euro, încă își primesc salariile, își plătesc cumpărăturile și economisesc în moneda națională – leul rămâne un simbol al identității economice și un instrument cotidian indispensabil.

Ca fapt divers, dacă ne uităm la istoria sa lungă, leul românesc a avut o viață mai agitată decât mulți dintre noi: a fost “născut” din leul olandez, adoptat ca monedă națională în ciuda imperiilor, pus la încercare de conflagrații mondiale și regimuri comuniste, “operat” de mai multe ori (denominat) și întinerit în 2005. Astăzi, la peste patru secole de la primele sale mențiuni, leul continuă să scrie istorie cu fiecare tranzacție pe care o facem și fiecare bancnotă scoasă din portofel.

Cel mai mare dușman al leului: inflația

Inflația este considerată unul dintre cei mai mari „dușmani” ai leului și ai economiilor personale. Atunci când prețurile cresc mai repede în România decât în țările partenere, leul se depreciază mai rapid: cu aceeași sumă de lei cumperi mai puțină pâine sau mai puțini euro decât înainte. În termeni simpli, inflația înseamnă că banii își pierd puterea de cumpărare, iar asta lovește direct în valoarea economiilor; depozitele bancare devin mai puțin rentabile dacă inflația depășește rata dobânzii.

În iulie 2025, inflația a ajuns la 7,84%, cel mai mare nivel din ultimii doi anitradingeconomics.com, ceea ce arată cât de rapid se poate eroda puterea de cumpărare în absența unor măsuri de control.

Amploarea inflației reduce treptat puterea de cumpărare a leului, iar acest lucru se vede clar în portofel: un gram de aur cotat de BNR costă astăzi în jur de 469 lei cursbnr.ro.

De-a lungul istoriei, leul românesc a avut o relație complicată cu aurul și argintul.

În secolul al XIX-lea, când România adera la standardul aur, valoarea leului era direct legată de rezervele de metale prețioase din tezaur. Asta însemna că fiecare bancnotă emisă era acoperită de o cantitate reală de aur sau argint aflată în seifurile Băncii Naționale. 

Azi, legătura nu mai este oficială, dar rămâne una simbolică și financiară: în perioade de inflație sau incertitudine, românii se întorc instinctiv către lingouri de aur, monede de aur și argint, ca o formă de „bancă personală” în afara sistemului monetar.

Istoria ne arată că, indiferent câte reforme sau schimbări politice au trecut peste leu, aurul și argintul au continuat să fie reperele de încredere, păstrându-și valoarea atunci când hârtia s-a devalorizat. Leul poate fluctua, dar un gram de aur sau o monedă de argint rămân aceleași, oriunde în lume, și se pot transforma rapid în lei sau dolari la dealerii specializați.

Întrebări frecvente despre leul românesc

1. De unde provine numele monedei “leu”? – Denumirea provine de la talerul olandez “Leeuwendaalder” (taler-leu) din secolul XVII, care avea gravat un leu pe revers Chiar și după ce aceste monede au dispărut, oamenii au continuat să folosească termenul “leu” pentru bani, iar în 1867 a devenit numele oficial al monedei naționale.

2. Când a devenit leul moneda oficială a României? – Leul a devenit moneda națională oficială la 22 aprilie 1867, când domnitorul Carol I (pe atunci al Principatelor Unite) a promulgat legea prin care “leul” a fost stabilit ca unitate monetară, cu subdiviziunea “ban” (1 leu = 100 bani). Primele monede au intrat în circulație câțiva ani mai târziu, după depășirea opoziției otomane.

3. De câte ori a fost denominat leul românesc? – Leul a fost denominat de mai multe ori. În perioada comunistă au avut loc două denominări majore (în 1947 și 1952), pentru a tăia inflația acumulată. Cea mai recentă denominare a fost în 2005, când s-a introdus leul nou (RON), echivalent cu 10.000 de lei vechi (ROL). Aceasta a însemnat tăierea a patru zerouri din denominare.

4. Ce inflație record a avut România în anii ’90? – În anii ’90, România a trecut printr-o hiperinflație severă. Între 1990 și 2000, inflația cumulată a fost de aproximativ 317% – cea mai mare din istoria modernă a țării. În anii de vârf (1993), inflația anuală a depășit 200%, ceea ce însemna că prețurile mai mult decât se dublau de la un an la altul.

5. De ce s-a introdus “leul nou” în 2005? – Denominarea din 2005 a avut scopuri atât practice, cât și psihologice. Practic, a simplificat calculul prețurilor și tranzacțiilor prin tăierea a patru zerouri (10.000 lei vechi = 1 leu nou). Psihologic, a marcat sfârșitul perioadei de hiperinflație și începutul unei ere de stabilitate monetară. Leul nou a făcut ca salariile și prețurile să revină la numere “normale”, sporind încrederea publicului în moneda națională.

6. Din ce sunt făcute bancnotele românești și ce elemente de siguranță au? – Bancnotele românești moderne (după 2005) sunt tipărite pe polimer (plastic special), ceea ce le face mai rezistente și mai greu de falsificat. Ele includ numeroase elemente de siguranță: filigran, fir de siguranță, elemente vizibile la lumina ultravioletă, microtext, imprimări în relief și ferestre transparente în polimer. Toate aceste caracteristici ajută la prevenirea contrafacerii și la recunoașterea bancnotelor autentice.

7. Cât de mult și-a pierdut leul valoarea în timp? – Ca orice monedă fiat, leul a pierdut treptat din puterea de cumpărare prin inflație. 

• La 5 iulie 2005, 1 euro era egal cu 3,5979 lei.

• În august 2025, cursul a urcat la aproximativ 5,07 lei/euro

Așadar, în 20 de ani, leul și-a pierdut aproximativ 41 % din valoare față de euro

Amploarea inflației reduce treptat puterea de cumpărare a leului, iar acest lucru se vede clar în portofel: un gram de aur în lei cotat de BNR costă astăzi în jur de 469 lei cursbnr.ro.