Țări precum Japonia și Marea Britanie au făcut deja pași mari (Japonia a fabricat medaliile olimpice din 2020 din electronice reciclate, iar Royal Mint-ul britanic a deschis o fabrică de extras aur din e-waste în 2023).

Dar ce se întâmplă în restul lumii, în afara acestor exemple deja celebre? Vom explora în acest articol noi metode de reciclare a aurului dezvoltate în ultimii ani, de la Australia până la Singapore și California, și vom explica conceptul de urban mining – de ce este considerat o adevărată mină de aur a secolului XXI.

Vom vedea cum inovația în chimie și tehnologie ne permite acum să extragem aurul din circuite imprimate fără cianură sau mercur, cum gropile de gunoi devin cariere miniere, și ce avantaje aduce asta pentru mediu și economie. În plus, vom evidenția jucători și proiecte notabile arătând că o revoluție “verde” răsare la orizontul industriei aurului.

Urban mining – “mina” din orașul tău

Conceptul de urban mining se referă la procesul de recuperare și reutilizare a metalelor prețioase și a altor materiale valoroase din deșeurile generate de societate, în loc să fie extrase din zăcăminte naturale. Practic, în loc să sapăm după minereu în munți, “scormonim” prin deșeuri electronice, electrocasnice vechi, catalizatori uzați etc., pentru a recolta aurul, argintul, cuprul, paladiul și altele pe care le conțin.

De ce să facem asta? Pentru că e rentabil și sustenabil: astăzi, lumea aruncă anual ~50-60 milioane de tone de e-waste (telefoane, computere, televizoare etc.), care conțin ~300 tone de aur și 15.000 tone de cupru, printre altele. Valoarea acestor resurse irosite se ridică la $62 miliarde pe an.

 Mai mult, s-a constatat că anumite fluxuri de deșeuri sunt mai bogate în metale decât minereurile: sewage sludge-ul (nămolul din apele uzate) conține uneori mai mult aur și cupru pe tonă decât multe mine exploatate, datorită reziduurilor industriale și particulelor care ajung acolo.

În plus, urban mining economisește energie: conform unui institut norvegian de cercetare, extragerea metalelor din deșeuri consumă de 17 ori mai puțină energie decât mineritul tradițional pentru aceeași cantitate de metal.

 În China, s-a calculat că recuperarea aurului și cuprului din televizoare vechi costă mai puțin decât extracția din minereu. Beneficiile sunt așadar multiple: reducem exploatarea de noi resurse naturale (conservăm rezervele, protejăm ecosisteme), evităm poluarea severă cauzată de metodele miniere clasice (cianură, mercur, emisii de CO_2), economisim energie și diminuăm gropile de gunoi (deșeurile devin materii prime secundare). Practic, urban mining e un pilon al economiei circulare: ce am produs, refolosim, închizând bucla.

Totuși, nu e lipsit de provocări: colectarea și separarea deșeurilor e dificilă (metalele nu se găsesc “toate la un loc”, ci dispersate în milioane de dispozitive aruncate peste tot), iar tehnic, extragerea curată a metalelor prețioase a fost mult timp complicată. Tradițional, recuperarea aurului (fie din minereu, fie din deșeuri) folosește substanțe toxice: cianură de sodiu în procesul industrial, respectiv mercur în arta minieritului artizanal.

Aceste chimicale otrăvesc apele, solul și pun în pericol lucrătorii. Era deci nevoie de noi metode, mai sigure și ecologice, ca urban mining-ul să devină cu adevărat soluția viitorului. În ultimul deceniu, cercetătorii și companiile inovatoare din întreaga lume au dezvoltat astfel de metode alternative. Să aruncăm o privire la câteva dintre ele.

Metode chimice alternative: fără cianură, fără mercur

1. Metoda cu TCCA și polimer reciclabil (Flinders University, Australia): O descoperire publicată în 2025 în revista Nature Sustainability a făcut valuri: cercetătorii de la Flinders University (Australia) au reușit să extragă și să recupereze aur fără cianură sau mercur, folosind o combinație ingenioasă de substanțe. Ei au utilizat – un compus comun folosit la dezinfectarea piscinelor – amestecat cu apă sărată, drept agent de lixiviere care dizolvă aurul. Apoi, aurul dizolvat a fost captat selectiv cu ajutorul unui polimer special, bogat în sulf, dezvoltat de echipă. Acest polimer absoarbe aurul din soluție.

Procesul are loc la temperatura camerei și evită deșeurile toxice. S-a testat cu succes pe plăci de circuite imprimate și concentrate de minereu, obținând aur de puritate înaltă.

 Imaginați-vă implicațiile: un process low-cost, este benign (fără substanțe letale) și circular (polimerul și soluția pot fi refolosite). Aceasta ar putea fi o schimbare de paradigmă în industria de reciclare a aurului. Echipa lucrează acum la scalare industrială, în parteneriate cu firme miniere și reciclatori de e-waste.

2. Tehnologia Excir (Canada): O altă metodă revoluționară vine de la compania canadiană Excir, care a dezvoltat un proces chimic pentru extragerea aurului din plăci de circuit la temperatura camerei, în doar câteva minute. Formula exactă estesecretă, dar se știe că implică bromuri sau cloruri combinate cu un catalizator.

Royal Mint-ul din Marea Britanie a licențiat această tehnologie și a construit în 2023-2024 o fabrică la scara industrială în Țara Galilor. Rezultatele: aur extras rapid și eficient, la temperatura camerei, cu consum energetic minim. Fabrica poate procesa 4.000 tone de plăci de circuit anual, recuperând kilogram după kilogram de aur, care deja este folosit la bijuterii premium făcute de monetăria britanică.

Ceea ce facem aici este ”urban mining", explică reprezentanții Royal Mint. Tehnologia Excir e un exemplu perfect de colaborare privat-stat: cercetare inovatoare (susținută inițial și de guvernul canadian) adoptată de o instituție tradițională (monetăria) pentru a se reinventa în era sustenabilă.

3. Soluții alternative la cianurare.

 În mediul academic și industrial, se testează de ani buni soluții alternative la cianură pentru dizolvarea aurului. Tioureea (un compus organic sulfurat) a demonstrat extracții de aur cu randamente de peste 95% în laborator. Avantajul e toxicitatea mult mai scăzută comparativ cu cianura. Deja unele rafinării industriale în lume au preluat metoda și au testat-o la cinci uzine, integrându-le în infrastructura existentă la un cost rezonabil.

Tiosulfatul de sodiu (folosit pe vremuri ca fixator în indistria fotografică) e alt candidat promițător: cu un catalizator de cupru și un oxidant, poate dizolva aurul în mediu neutru, la temperatură ambientă.

De fapt, compania minieră Barrick Gold folosește deja tiosulfat la mina Goldstrike (Nevada) pentru minereu refractar, evitând cianura. Un studiu comparativ arătat că tiosulfatul e aproape la fel de eficient ca cianura, cu cost chimic mai mic pe kilogram de aur.

Halogenii (clor, brom) pot și ei în solvenți potriviți să scoată aurul la suprafață din deșeuri. 

4. Bio-leaching – microbii mineri: Un capitol fascinant este utilizarea microorganismelor pentru a extrage aurul. Anumite bacterii, precum Chromobacterium violaceum, produc în mod natural compuși cianurați la concentrații mici, care pot solubiliza aurul.

Practic,aceste bacterii sunt “hrănite” cu material mărunțit de e-waste, și ele vor extrage aurul sub formă de complex care apoi e recuperat.

În Japonia (unde altfel s-a investit mult în această direcție), există un program pilot care procesează 200 kg de plăci de circuit pe zi folosind microorganismele:  microbii lucrează non-stop în bazine controlate termic, producând spumă auriferă prin mijloace complet biologice.

Avantajul major e că nu se introduc substanțe chimice toxice deloc – microbii fac toată treaba, iar concentrația de cianură produsă de ei e atât de mică încât nu e periculoasă (dar suficientă pentru aur, deoarece materialul e fin măcinat).

Dezavantajul poate fi viteza: e un proces mai lent decât reacțiile chimice anorganice, și controlul necesită atenție (microbii sunt sensibili la condițiile de mediu). Totuși, odată optimizat, bioleaching-ul ar putea transforma stațiile de epurare și centrele de reciclare în adevărate “ferme de aur”. 

Cazuri de succes și jucători internaționali

Mai multe țări și companii au trecut de la experiment la implementare, demonstrând că urban mining nu e doar teorie:

• Singapore – inițiativa Zero-Cianură: Confruntat cu spațiu limitat și reglementări de mediu stricte, statul Singapore a dezvoltat o strategie națională de reciclare fără cianură.Rafinăria  lor fanion procesează peste 50.000 kg de e-waste pe zi folosind tehnologia la scară industrială pe bază de tiouree.

• California – revoluția “urban mining” în industria privată: În urma legislației stricte privind responsabilitatea producătorilor față de e-waste, companiile de reciclare din California au investit în tehnologie. Firma EcoRecover LA a instalat cea mai mare linie de leșiere cu tiosulfat din America de Nord, pentru a procesa deșeurile electronice colectate din stat. California se mândrește acum cu un întreg lanț integrat: colectare, sortare automată, concentrare (prin tocare, separare densimetrică, flotare etc.), apoi extracție chimică verde și rafinare. E un model replicabil oriunde.

• Europa continentală: Țările scandinave și Germania au investit mult în cercetare aplicată. Institutul SINTEF din Norvegia a demarat proiecte pilot prin combinarea extragerii metalelor din deșeuri cu obținerea de energie: incinerarea controlată a unor deșeuri complexe generează electricitate și lasă zgură din care se extrag metale cu acizi organici – dublu beneficiu energetic și material. Germania testează electro-hidraulic fragmentation: unde de șoc sub apă spulberă plăcile de circuit în particule separate pe materiale (astfel aurul și cuprul sunt eliberate mai ușor pentru extracție chimică ulterioară).

Au apărut și producătorii de echipamente specializate - de pildă, Proses Makina (Turcia) vinde linii modulare la cheie pentru reciclarea e-waste cu metode ecologice. De asemenea, companii ca Umicore (Belgia) și Boliden (Suedia) – marile topitorii – și-au adaptat fluxurile: topesc deșeuri și extrag aurul/paladiul în același combinat unde extrag din minereuri, folosind procese cu captare de poluanți avansată.

Avantaje, dezavantaje și perspective

Avantajele urban mining-ului și noilor metode:

• Sustenabilitate ridicată: Minim spre zero emisii toxice. 

• Recuperare de înaltă puritate: Multe metode noi reușesc să obțină aur de 99,9% pur la final potrivit direct pentru piețele de investiții sau electronice. De altfel, se știe că aurul reciclat prin aceste procese ajunge chiar în producția de lingouri de aur de investiții, fiind nedistinct de aurul minat clasic.

• Eficiență economică: Inițial, existu dubii dacă aceste metode verzi pot concura la cost cu cianura (care e ieftină și eficientă). Dar cazurile reale arată scăderi de costuri cu 15-30% pe chimicale și energie. Mai mult, monetizarea reputațională: unii operatori comercializează aurul recuperat drept “eco-aur” și obțin prețuri premium de preț cu 15-20% de la clienți conștienți.

• Siguranța muncii și acceptare socială: Eliminând băile de cianură și vapori toxici, riscurile pentru angajați scad dramatic. Asta înseamnă mai puține incidente și un mediu de lucru decent, ceea ce atrage forță de muncă calificată și reduce costuri de asigurare. Comunitățile din jur se opun adesea proiectelor industriale poluante; dar când văd că o astfel de uzină practic curăță deșeurile și nu poluează, devin suporteri ai proiectelor.

• Exploatarea resurselor locale: 75% din deșeuri sunt generate în zone urbane industrializate, adică exact acolo unde există forță de muncă și nevoi economice. Urban mining-ul permite regionalizarea producției de aur – de exemplu, în loc să importăm 100% de aur din minele din Africa pentru nevoile industriei, putem produce o parte aici, din "zestrea" noastră de deșeuri. România, de pildă, ar putea recupera aur din deșeuri IT (suntem un hub de IT, deci și de deșeuri aferente). Deja BNR cumpără (sau produce la Monetăria Statului) monede din aur extras din Apuseni. În viitor ar putea bate monede și din aur extras din… București, la figurativ, firește vorbind.

Dezavantaje și obstacole:

• Investiția inițială și know-how: Tehnologiile noi cer investiții în echipamente și training. O uzină de reciclare modernă costă zeci de milioane de euro. Țări mai sărace ar putea ezita. Cu toate că, alternativele fiind închise (UE împinge oricum spre interzicerea cianurii), vor trebui să găsească finanțare eventual.

• Colectarea deșeurilor: Rata de reciclare a e-waste global e ~20-25%. restul ajunge în gropi de gunoi, unde recuperarea devine mult mai grea (amestecat cu alte gunoaie, degradare). Trebuie dezvoltate sisteme de colectare și politici (scheme buy-back, depozit la achiziție etc.). Aici autoritățile joacă un rol cheie. În România, de exemplu, există centre RoRec și alții, dar multe electronice sfârșesc tot la gunoi sau în sertare. Conceptul de “mină urbană” implică și educarea publicului să aducă vechiturile la reciclat, nu să le țină uitate.

• Limitări tehnice: Unele metode sunt sensibile. Bioleaching-ul poate fi dat peste cap de prezența unor metale toxice (de ex arsen, care omoară microbii). Tioureea și tiosulfatul, deși promițătoare, pot necesita control fin de pH, altfel scad eficiența. Trebuie ingineri bine pregătiți să conducă procesele – deci necesar de formare profesională.

• Nu tot aurul e accesibil urban: Merită notat că, deși e-waste e o sursă grozavă, volumele sale în aur absolute sunt totuși limitate comparativ cu cererea totală anuală de aur (câteva sute de tone vs. 4.700 tone cerere globală în 2022). Urban mining-ul va fi complementar mining-ul clasic, nu îl va elimina complet, cel puțin în viitorul previzibil. Dar cu cât cererea industrială e satisfăcută de reciclare, cu atât aurul din adâncuri poate merge mai mult spre investiții (monede, lingouri) – deci se prelungește durata rezervei miniere.

Perspective: Urban mining-ul și noile metode de reciclare a aurului se aliniază perfect cu trendurile secolului 21: orașe sustenabile, zero waste, independență față de resurse conflictuale (aurul “pătat de sânge” din zone de război poate fi înlocuit cu aur reciclat etic). Probabil vom vedea o standardizare: aurul recuperat ar putea purta un marcaj “verifiable recycled gold” într-o eventuală schemă certificată internațional, crescând încrederea și lichiditatea.

Mai ales în UE, legislația Green Deal și Critical Raw Materials Act (2023) țintesc ținte clare de reciclare și conțin deja obiective pentru metale prețioase.

Pe măsură ce tehnologiile se maturizează, costurile vor scădea și adoptarea acestor metode va crește. Este analog cu panourile solare: la început au fsot scumpe și exclusiviste, , acum sunt răspândite peste tot. E foarte posibil ca peste 10-20 ani, tehnologia precum cea de la Flinders sau Excir să fie vândută “la pachet” oricărei țări care vrea uzină de reciclare – la fel cum cumpără licențe de rafinărie pentru petrol acum, vor cumpăra licențe de “rafinărie de e-waste”.

Iar urban mining nu se va opri la aur: conceptul include cuprul (extrem de valoros și el în e-waste), cobalt, litiu (din baterii), neodim (din magneți). Deja se consideră că viitoarele “mine” pentru vehicule electrice vor fi depozitele de baterii vechi. Cu legislația potrivită, orașele ar putea deveni auto-suficiente în anumite materiale: reciclând ce consumă, reducând dependența de importuri.

Pentru investitori și antreprenori, domeniul e promițător: companiile care stăpânesc aceste tehnici ar putea deveni “noii mineri” ai lumii. În loc să cumpărăm acțiuni la o companie minieră care sapă în rocă, vom cumpăra la una care ”scotocește” în deșeuri. Și dat fiind costurile ecologice mai mici, profitul ar putea fi chiar mai mare.

Concluzie: Din gunoaie la comori în metale prețioase și rare

Aurul nu mai trebuie căutat doar în străfundurile munților sau ale râurilor îndepărtate. Se află și în propriile noastre sertare, plăci de bază vechi și telefoane uitate. Noile metode de reciclare ne dau cheia pentru a-l scoate la lumină în mod sigur și curat. Conceptul de urban mining ne provoacă să regândim deșeurile – nu ca gunoi fără valoare, ci ca depozite bogate, amplasate chiar lângă noi, în inima orașelor. Dacă în trecut febrele aurului implicau expediții riscante prin pustietăți, febra aurului secolului XXI se va da probabil în laboratoare și fabrici hi-tech, cu oameni în halate albe în loc de căutători cu sită.

Pentru România, aceasta ar putea fi o oportunitate formidabilă: avem creiere și ingineri buni, avem și stoc de e-waste în creștere. Un centru de excelență în reciclare de metale prețioase aici ar putea transforma țara într-un furnizor important de aur reciclat pentru Europa. În plus, ar rezolva probleme locale de mediu (gropile de gunoi ilfovene conțin hardware bogat în metale care altfel poluează).

Din perspectiva investitorilor privați, e posibil ca în curând să putem investi direct în acest lanț: fie cumpărând acțiuni la companii de reciclare sustenabilă, fie chiar achiziționând aur de investiții provenit din surse reciclate (un argument de marketing tot mai folosit – “aurul nostru de investiții provine 100% din reciclare, fără amprentă etică negativă”). Consumatorii conștienți vor prefera inele de logodnă făcute din aur reciclat, monede de aur cu certificare “Green Gold” etc.

Locul minerilor cu târnăcop va fi luat în viitor de   chimiști, ingineri și microbi care vor scoate aurul din circuitele orașelor. Dacă vrei să te numeri printre cei care profită de această revoluție, informează-te și susține inițiativele de reciclare.

Data viitoare când te întrebi de unde cumpăr aur, gândește-te și cât aur arunci la gunoi fără să știi. Urban mining-ul ne învață că lucrurile de valoare pot fi ascunse în cele mai neașteptate locuri – chiar și în vechiul tău telefon mobil.